Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cristian Pârvan (AOAR): Impozitarea gospodăriilor trebuie pregătită minuţios

Eventuala introducere a impozitării gospodăriilor trebuie făcută minuţios, atent şi competent, ca să nu ajungem mai rău decât cu cardul de sănătate, declară la RFI Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

În opinia lui Cristian Pârvan, cota unică de impozitare a rămas un slogan: “Noi am susţinut ferm cota unică, din motive pragmatice, în sensul că e uşor de administrat. În fapt, a fost afectată în timp şi toţi fiscaliştii vă vor demonstra că de fapt cota unică a rămas un slogan, pentru că am făcut atâtea modificări la sistemele de impozitare şi am schimbat atâtea impozitări, încât cota unică a rămas valabilă doar pentru impozitarea veniturilor cu 16%. În fapt, toate celelalte au tot felul de alte cote de impozitare”.

 

Ce ar presupune impozitarea gospodăriilor?

 

Secretarul general AOAR afirmă că “sistemul de impozitare pe familie este un sistem folosit preponderent în economiile dezvoltate, fiind singurul sistem care asigură posibilitatea de a avea o politică fiscală în care să-ţi realizezi nişte obiective. De exemplu, creşterea natalităţii sau dezvoltarea corespunzătoare de mediu, în sensul că de exemplu dacă faci investiţii în izolarea casei, să-ţi scazi din impozite şi aşa mai departe. Problema pe care o avem şi care sigur, dacă nu este bine pregătită, practic va compromite această discuţie, nu mai vorbesc de punerea în practică, este pregătirea sistemului informatic care să suporte un astfel de sistem, pentru că noi nu suntem în stare după cum vedem şi vedeţi rapoartele Băncii Mondiale, care a împrumutat statul român cu 60 de milioane ca să digitalizeze şi să crească performanţa de operare a ANAF-ului, iată că suntem după cinci ani de alocare a banilor şi ANAF-ul a rămas exact cu aceleaşi proceduri, ba cere în plus inspectori, ca să mai controleze. Deci dacă nu facem o pregătire minuţioasă, atentă şi competentă, mergând până la pregătirea acelor consultanţi fiscali, pentru că gândiţi-vă, haideţi, în Bucureşti mai găsim să ştie unul să completeze, dar gândiţi-vă cum completează într-un sat familia dintr-o localitate mai izolată, cum completează declaraţia de venituri. Or sistemul trebuie pregătit, în aşa fel încât să nu ajungem mai rău decât cu cardul de sănătate”.

Este definită gospodăria în lege? “Evident că asta se poate face. În fond, definirea gospodăriei şi în principiu, statistic e definită, pentru că vă aduc aminte că avem statistica veniturilor pe gospodării, deci ea este definită în termeni statistici, nu ştiu dacă în termeni fiscali este acelaşi lucru, pentru că s-ar putea să existe deosebiri. În mod cert, sunt cei care locuiesc împreună sau fac o dovadă că susţin pe cineva, se declară toate veniturile din toate sursele posibile şi anumite cheltuieli, probabil, peste un anumit barem, care vor trebui să fie posibil de a fi verificate oricând. Adică ceea ce spune doamna Vasilescu este foarte corect, de acum încolo, toată lumea va ţine, funcţie de cum se gândeşte sistemul, fiecare plată pe care a făcut-o, în condiţiile în care acea plată va putea fi considerată deductibilă şi neimpozabilă”, spune Cristian Pârvan.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a vorbit marţi seară la România TV despre posibila introducere a unui impozit pe gospodării în locul cotei unice: “E foarte simplu. E sistemul american, dacă vreţi. Dacă vor citi programul de guvernare, vor înţelege. Ca să scoţi din economia neagră toţi banii posibili. De unde încasăm ca să mărim salariile… păi o să fiscalizăm totul. Dacă dumneavoastră veţi avea posibilitatea să duceţi copilul la şcoala de balet şi aţi putea să deduceţi cheltuiala, o să cereţi chitanţă. Veţi ajunge la un moment dat să cereţi de peste tot facturi şi bonuri. Vă duceţi copilul la mediaţie şi cereţi chitanţa”.

Cristian Pârvan, despre posibila impozitare a gospodăriilor