615 miliarde de euro, costul recuperării decalajelor din infrastructură dintre Est și Vest. Ce face România?

În această situație, statele din regiune, inclusiv România, vor trebui să-și diversifice instrumentele de finanțare, metodă cerută chiar de la Bruxelles, iar parteneriatul public privat este cea mai la îndemână soluție, explică, la RFI, Ruxandra Chiriță, director la compania de audit și consultanță PriceWaterhouseCoopers: 

Ruxandra Chirița: Estimarea tuturor ar fi că dacă se investesc banii aceștia o să recuperăm decalajul, dar probabil că asta depinde și de ce noi tehnologii, de ce noi soluții și, mai ales, soluții de finanțare se găsesc de către partenerii noștri vestici, mai experimentați.

Reporter: La o primă vedere vorbim de decalaje între două părți de continent, însă putem intra un pic și în detaliu și afirma că sunt decalaje mari chiar în Europa de Est, de pildă?

R.C: Sunt decalaje în Europa de Est. Dar, ca să vorbim pe cifre, dacă ne uităm pe Global Competitiveness Report, România ocupă un loc destul de bun. 53 din 138 nu este chiar atât de rău. În fața noastră sunt Cehia și Polonia. Sub noi sunt Bulgaria, Slovenia, Croația și Ungaria. Dar aceasta este la nivel general de competitivitate. Competitivitatea, așa cum o vede analiza, include și factori de sănătate, educație, stare macroeconomică, dimensiunea pieței, care este importantă pentru noi. Dacă ne uităm numai la partea de infrastructură lucrurile nu mai arată chiar așa de bine. România ocupă locul 88, deși în partea de infrastructură pe care o analizează raportul, infrastructura presupune mai mult decât infrastructura de transport. Implică și infrastructura energetică și cea de IT&C.

Rep: Este clar că bugetele naționale nu sunt capabile, nici pe departe, să acopere un asemenea necesar de investiții. Pe de altă parte, se aduce în discuție și felul în care sunt gândite bugetele naționale. Poate că un stat din est prioritizează investițiile în infrastructură din bugetul național, poate un altul creșterea salariilor sau măsuri sociale.

R.C: Nivelul de acoperire a finanțării pentru toate statele este destul de mic din surse publice. Din 2008 deja au început să apară finanțări combinate public – private. Uniunea Europeană ne-a încurajat să finanțăm combinat, public – privat proiecte de infrastructură. 

Rep: Sigur. Până acolo, banii europeni, fondurile strfucturale și de coeziune, ce reprezintă, ca pondere?

R.C: Pentru noi, în proiecte de infrastructură, probabil vreo 55%. 

Rep: De ce atragem atât de puțin?

R.C: Sumele decontate efectiv probabil că sunt mai mici, însă până în 2020 mai este ceva timp și o să vedem ce se întâmplă până atunci. Dincolo de acești bani din European Structure and Investment Funds, din Connecting Europe Facility, din Horizon 2020, din tot ce ne pune Uniunea Europeană la dispoziție, încă mai avem nevoie de bani. Aceștia pot veni din surse private dacă o să avem o legislație care să ne permită atragerea finanțărilor private și dacă o să lansăm proiecte în acest sens. 

Rep: Avem un contur de legislație care prevede parteneriatul public – privat? Nu avem norme de aplicare.

R.C: Nu avem un contur. Avem o lege care este în draft și norme de aplicare, de asemenea, în draft, care se discută chiar acum într-un grup de lucru extins cu instituții publice și parteneri din sectorul privat la Ministerul Antreprenoriatului. Discuțiile sunt avansate și intenția este ca la începutul lunii august să fie lansat tot pachetul legislativ în dezbatere publică. 

Rep: Tot din cercetarea Price Waterhouse Coopers reiese că Polonia, Ungaria, Croația sau Slovacia reușesc să atagă investitori privați. Chiar dacă acest cadru legislativ va fi dus la bun sfârșit, eu, ca investitor, de ce aș veni în România și nu m-aș duce în Polonia sau în Slovacia?

R.C: Trebuie să le oferim întâi proiecte. Cadrul legislativ nu este suficient. Faptul că nu îl avem sigur că ne încurcă, dar după ce îl avem va trebui chiar să lansăm aceste proiecte în parteneriat public – privat.

Rep: Există o oarecare îngrijorare sau semnale că din moment ce România nu reușește să atragă un procent important din ce are deja alocat, exercițiul finaiciar post 2020, post Brexit, ar putea să facă în așa fel încât alocările să fie și mai  mici?

R.C: Este posibil ca alocările să fie, dacă nu mai mici, structurate altfel. Probabil că după 2020 accentul se va pune destul de mult pe combinarea de bani publici cu bani privați în niște structuri de tip parteneriat public - privat și mai puțin pe granturi, cu alte cuvinte, alocări de la public la public pentru proiecte publice. Ne trebuie un mecanism legislativ, un mecanism de procurement și un mecanism de finanțare pe care până în 2020 să îl stăpânim. Ar trebui să facem măcar un exercițiu de parteneriat public – privat până atunci.

Rep: Dacă lucrurile nu se schimbă în bine mai repede, riscă România să se autoizoleze în regiune?

R.C: Este greu de spus. Cred că România nu o să se autoizoleze și cred că o să ne mobilizăm. Este imposibil să nu o facem.