Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Aeroportul din Iaşi a atins pentru prima dată un milion de pasageri în decursul unui an

Luni a aterizat pasagerul cu numărul 1.000.000, după ce pe tot parcursul anului trecut au fost înregistraţi în total aproape 900.000 de pasageri.

În cadrul unei festivităţi care a avut loc luni la Aeroportul din Iaşi,  au fost premiaţi pasagerii cu numerele 1.000.000 şi 1.000.001, notează news.ro. Totodată, a fost pregătit şi un tort special pentru acest eveniment. Cele două persoane premiate au coborât din cursa directă Koln-Iaşi. Tot în premieră, cinci luni la rând traficul pe aeroportul Iaşi a depăşit 100.000 de călători.

În prezent, de pe Aeroportul Iaşi se poate zbura către 21 de destinaţii, între care 16 externe, faţă de doar două curse în urmă cu cinci ani.

Traficul estimat pe Aeroportul Iaşi, până la finalul anului 2017, este de 1.150.000 de călători, ceea ce ar însemna o creştere de aproximativ 40 la sută faţă de anul 2016, când s-au înregistrat puţin peste 881.000 de pasageri.