
Economie
Proiect NASA - Boeing pentru un avion mai puțin poluant
nasa.jpg

NASA va investi 425 de milioane de dolari timp de șapte ani în acest proiect, iar Boeing și partenerii săi aproximativ 725 de milioane de dolari.
Obiectivul este de a realiza avioane comerciale care să fie „mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, cu beneficii pentru mediu, industria aviației comerciale și pasagerii din întreaga lume”, a declarat șeful agenției spațiale, Bill Nelson.
„Dacă vom reuși, am putea vedea aceste tehnologii în avioanele folosite de oameni în 2030”, a adăugat el.
Acordul prevede ca NASA și Boeing să construiască, să testeze și să lanseze un prototip mono-culoar la scară reală.
„Tehnologiile prezentate și testate în cadrul programului vor inspira viitoare proiecte și ar putea duce la progrese în aerodinamică și economia de combustibil”, potrivit Boeing.
Potrivit NASA, inginerii vor încerca să dezvolte o aeronavă cu o reducere cu 30% a consumului de combustibil și a emisiilor, în comparație cu cea mai economică aeronavă mono-culoar din prezent.
Agenția spațială intenționează să finalizeze testările programului până în 2030, astfel încât tehnologiile și designul să poată fi aplicate la următoarea generație de avioane mono-culoar.
Avioanele mono-culoar sunt cele mai comune aeronave din flotele companiilor aeriene și reprezintă aproape jumătate din emisiile aviației globale, potrivit NASA.
Boeing și NASA plănuiesc să proiecteze și să testeze un nou tip de aripă de avion care creează mai puțină rezistență și contribuie la reducerea cosnumului de combustibil.
Traducere de Eremia Iulia Maria, după articolul publicat de France 24