Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Strategia Energetică așteaptă avizele de mediu. Otilia Nuțu: Vom vedea modificări importante

strategie_energetica.jpg

Image source: 
pixabay.com

2017 va fi un an greu din perspectiva negocierilor pe care România le va purta la nivelul Comisiei Europene pe marginea viitoarelor reguli și direcții de dezvoltare în domeniul Energiei, a transmis secretarul de stat Corina Popescu, citată de News.ro.  Marii poluatori, în special statele care se folosesc de cărbune, ar urma să fie suspuși unor reguli mai dure  - fapt care nemulțumește autoritățile de la București. În paralel, Ministerul Energiei anunță că Strategia în domeniu va fi gata în cea de-a doua parte a anului, după ce va fi obținut și avizul de mediu.

Totodată, documentul ar urma să fie revizuit punct cu punct, după cum a precizat chiar ministrul Toma Petcu. Strategia Energetică fusese deja conturată de guvernul Cioloș. La finele anului trecut, experții evaluau pozitiv documentul respectiv și vorbeau de un mix echilibrat, care ar fi urmat să asigure securitate.

Cu siguranță, până la aprobare, vom mai vedea modificări importante care ar putea să schimbe ipotezele din Strategie, spune, la RFI, Otilia Nuțu, de la Expert Forum. Soarta și viabilitatea  proiectului de la Cernavodă,  situația din domeniul energiei regenerabile, elementele de infrastructură  sau legislația vagă sunt urgențele reale , explică Otilia Nuțu:

O analiză de impact de mediu care după aceea urmează a fi supusă dezbaterii publice circa șase luni. Asta este procedura standard pentru orice strategie. (...) Sigur că acum putem să fim nemulțumiți de felul în care arată strategia energetică, care se pare că a fost făcută în așa fel încât să arate că în orice situație merită să construim Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. (...) Întrebarea este în ce măsură prețurile din piață vor face viabilă investiția în cele două reactoare nucleare. În perioada de după 2020, în timp ce Comisia Europeană spune că prețurile ar urma să scadă pe termen lung, la noi prețurile continuă să crească. Asta mi se pare o ipoteză destul de nerezonabilă, parcă făcută să explice așteptările guvernului că Reactoarele 3 și 4 sunt făcute să își recupereze investiția.

În momentul în care se va revizui abordarea în ceea ce privește energia regenerabilă s-ar putea să trebuiască să discutăm din nou despre schimbarea ipotezelor de lucru pentru strategia energetică. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze este faptul că Transelectrica și Transgaz nu au suficiente resurse sau nu e o prioritate foarte mare investiția în întărirea rețelelor existente.

Ascultă AICI interviul complet cu Otilia Nuțu: