Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Simona Halep gata sa câștige primul Grand Slam: "Este tot mai greu cu cat ești mai aproape"

Simona Halep, liderul mondial ATP, s-a calificat, joi, în finala turneului de la Australian Open, după ce a învins-o, scor 6-3, 4-6, 9-7, pe germanca Angelique Kerber, locul 16 mondial şi cap de serie numărul 21. Simona Halep este una dintre cele 5 ocupante ale primei poziții în topul ATP, fără să fi câștigat o competiție de Grand Slam. Acum, are o nouă șansă. Același obiectiv îl are însă și adversarea ei din finală, o fostă ocupantă a primei poziții în topul ATP, Caroline Wozniacki.

Pe când ocupa prima poziție în clasamentul mondial, în 2011 la Australian Open, Caroline Wozniacki a fost trimisă acasă cu puțin înainte de finală de Na Li. Un meci pe care finalista de sâmbătă nu l-a uitat nici astăzi, dupa cum avea să recunoască în conferința de presă.

"Cred ca este meciul care a provocat cea mai mare dezamăgire în cariera mea. Am pierdut multe meciuri dar am avut și reușite grozave. Meciul din 2011 este unul după care am suferit. Urma să intru în finala unui Grand Slam. Simțeam că joc tot mai bine, simțeam că e timpul meu. Cred că din acest motiv am suferit mult pierzând acel meci, și la diferență de un punct. Cred că orice jucător are câteva meciuri pierdute care dor mai mult ca altele. În final, e tenis, trebuie să lupți în fiecare moment pentru fiecare punct."

De cealaltă parte, fără a vorbi despre presiunea ce o apasă, Simona Halep spune ce înseamnă pentru ea să câștige un Grand Slam.

"Este mai mult ca locul 1 in lume, sincer. Acesta este și visul meu, de a câștiga un titlu de Grand Slam, dar știți și voi, este tot mai greu cu cat ești mai aproape. Am avut această oportunitate de două ori, ultima dată am fost foarte aproape. Poate sâmbătă voi juca mai bine, vom vedea, dar ajungând în finală, cred că am suficientă putere să fac un alt rezultat bun și dacă totuși nu se va întâmpla sâmbătă, voi rămane puternică și mă voi pregăti pentru ocaziile viitoare."

Ca să înțelegeți presiunea, avem locul 1 mondial la tenis feminin Simona Halep, ocupanta acestei poziții din toamna anului trecut, și locul 2 mondial Caroline Wosniacki, care anul trecut aproape ieșise din top100. Prima învinsă în finale de Grand Slam la Roland Garros în 2014 și 2017, Caroline Wozniacki finalistă la US open în 2009 și 2014. Cine va câștigă primul Grand Slam sâmbătă, va fi numarul 1 în tenisul mondial feminin.

Și ca ultimă informație, Caroline Wozniacki este ultima jucatoare, reprezentând firma de echipament sportiv Adidas, pe care Simona Halep o poate elimina la Melbourne. Adidas a renunțat la contractul încheiat cu Simona Halep cu câteva luni înainte de Australian Open. În prezent, jucatoarea noastră îmbracă un echipament fără nume provenind din China.

540