Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Guvernul, dat în judecată de sindicatele funcționarilor publici

functionari_2.jpg

Acum, juriştii sindicatului lucrează la dosarele care vor fi depuse la instanţe începând de săptămâna viitoare
Acum, juriştii sindicatului lucrează la dosarele care vor fi depuse la instanţe începând de săptămâna viitoare
Image source: 
RFI

Sindicatele funcţionarilor publici dau în judecată guvernul, invocând discriminarea acestei categorii profesionale care a pierdut din veniturile nete după modificarea Codului Fiscal. Peste 30.000 de funcţionari din administraţia publică centrală ar fi afectaţi.

Sindicaliștii se plâng că nu au avut parte de majorări salariale care să acopere contribuţiile către stat transferate la angajaţi, în timp ce în alte sectoare bugetare creşterile de 25 la sută acoperă contribuţiile.

Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, spune la RFI că au început demersurile pentru acţionarea în instanţă a Guvernului şi a angajatorilor din subordine de la nivel judeţean. Acum, juriştii sindicatului lucrează la dosarele care vor fi depuse la instanţele din toată România începând de săptămâna viitoare, anunță Oprescu. ”Este vorba de acţiuni în instanţe îndreptate împotriva tuturor ordonatorilor de credite care emit acte administrative ce duc la diminuarea salariilor urmare a transferului acestor constribuţii. Cu alte cuvinte, dăm în judecată administraţia centrală şi angajatorii din judeţe, precum administraţiile financiare judeţene, prefecturile, direcţiile de protecţie a copilului sau direcţiile de sănătate publică. Fiecare filială a SNFP va acţiona la nivel local”, a spus Oprescu.

Liderul sindical a mai declarat că doar în anumite sectoare bugetare s-au operat creşteri salariale de 25 la sută, care acoperă contribuţiile transferate la angajaţi. ”Prin Ordonanţa de Urgenţă 90 din decembrie s-a spus că sumele aferente contribuţiilor au fost prevăzute în majorarea salarială de 25 la sută, ceea ce nu este real în toate cazurile. În administraţia publică centrală sunt peste 30.000 de funcţionari din 72.0000 care pierd la veniturile nete. E discriminatoriu că unii au beneficiat din partea statului de sumele aferente contribuţilor tranferate la angajat, în timp ce alţii nu au beneficiat de creşteri salariale care să conducă la acoperirea contribuţiilor sau au avut creşteri parţiale”, a spus Sebastian Oprescu.

El a anunțat că a cerut o discuție cu premierul Dăncilă ”pentru a detensiona această situaţie”.

 

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânz: https://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

Ascultă interviul acordat de RFI de Sebastian Oprescu