
Emisiunile RFI RO
”Sigur că e loc de mai bine. Evaluări periodice sunt bine-venite” (Teodor Baconschi)
mae_1.png

”Aştept să primim de la Ministerul de Externe o analiză din care să înţelegem şi noi şi primul ministru ce avantaje a adus statului român fiecare şef de misiune diplomatică sau ataşat comercial. O politică externă care nu poate fi măsurabilă prin efectele pozitive pe care le aduce statului român sau prin dimensiunea economică pe care trebuie să o abordăm cu foarte multă atenţie şi determinare nu este o politică eficientă”, susține liderul PSD.
De aceeași părere este și șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care consideră o astfel de evaluare ”foarte utilă”. ”Observ şi eu că sunt unii ambasadori care au o prezenţă practic de care ne putem la limită chiar dispensa, adică nu au niciun rol, sunt acolo, aşa, mai mult decorativ. Ei trebuie să fie o prezenţă activă, să militeze pentru deschiderea relaţiilor, pentru întărirea, consolidarea relaţiilor bilaterale, pentru organizarea diferitelor reuniuni bilaterale. Deci în plan bilateral, cei care sunt pe relaţii bilaterale au foarte mult de lucru, unii nu fac nimic şi sigur că trebuie evaluaţi şi sunt, din câte ştiu, o serie de capitale în care ambasadorii nu au fost numiţi şi trebuie, din partea Ministerului de Externe cu prim-ministrul, aceasta este procedura, nu e inclus Parlamentul în această fază, trebuie să stabilească priorităţile şi să facă numirile sau propunerile de numiri”, a declarat Tăriceanu.
Discutăm aceste intenții cu fostul ministru de externe Teodor Baconschi.
Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânz: https://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz