Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jurnal Rural European - 26 martie

jurnal_european_4.jpg

Olanda a avut în anul 2016 cele mai ridicat preţ din Uniunea Europeană la achiziţionarea unui hectar de teren arabil
Olanda a avut în anul 2016 cele mai ridicat preţ din Uniunea Europeană la achiziţionarea unui hectar de teren arabil
Image source: 
RFI

250 de milioane de euro au fost împărțite între statele Uniunii Europene pentru un program care-i ajută pe fermieri să-și vândă produsele și pe școlari să mănânce sănătos. României îi revin peste 17 milioane de euro, anunță Comisia Europeană.

Pentru anul școlar care va începe în toamnă, fermierii români beneficiază de un ajutor european de 6,8 milioane de euro pentru livrarea de legume și fructe și de un ajutor european de aproape 11 milioane pentru livrarea de lapte și produse lactate în Programul pentru încurajarea consumului de legume, fructe și lapte în școli.

Prin această inițiativă comunitară, în fiecare an școlar se alocă 150 de milioane euro pentru fructe și legume și 100 de milioane euro pentru lapte și alte produse lactate. Alocările naționale vor fi adoptate de Comisia Europeană la sfârșitul lunii martie.

Germania, prea îngăduitoare cu fermierii (CE)

Comisia Europeană a decis că Ungaria și Germania trebuie să-și reevalueze legislația pentru produsele agroalimentare și fiscalitatea care îi privește pe agricultori. În Ungaria, normele interne privind vânzarea cu amănuntul a produselor agricole și alimentare sunt incompatibile cu legislația comunitară, anunță Bruxelles-ul. Legislația maghiară prevede obligația comercianților de a aplica aceleași marje de profit pentru produsele agricole și alimentare interne și pentru cele importate.

Aceasta ar putea să descurajeze vânzările de produse agricole și alimentare importate față de cele produse în plan local, fiind o încălcare a principiului liberei circulații a mărfurilor.

Cât privește Germania, Comisia Europeana a trimis o scrisoare de punere în întârziere în legatură cu aplicarea unui anumit regim TVA pentru agricultori. Normele Uniunii permit statelor să aplice un regim TVA forfetar pentru agricultori în cazul în care aceștia ar avea probleme dacă ar aplica fiscalitatea curentă. Numai că Germania aplică regimul forfetar automat tuturor agricultorilor, inclusiv proprietarilor de mari exploatații, care nu au probleme financiare.

Afacerile agricole ale Mafiei

Una dintre cele mai bănoase afaceri în agricultura europeană aparține Mafiei din Italia. Organizația de crimă organizată a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 21,8 miliarde euro în sectorul agricol, în creştere cu 30% comparativ cu 2016, potrivit unor estimări ale unuia dintre principalele sindicate agricole italiene. ”Producţia, transportul, distribuţia şi vânzarea produselor alimentare au devenit priorităţi pentru crima organizată”, subliniază sindicatul, care spune că mafia este prezentă în toate domeniile - de la furtul echipamentelor şi vehiculelor agricole şi până la extorsiune şi şantaj.

”Mafia condiţionează piaţa agroalimentară prin stabilirea preţurilor recoltelor, gestionarea transportului şi distribuţiei, controlul întregului lanţ al supermarketurilor. În acest fel, criminalitatea organizată distruge concurenţa şi piaţa liberă legală, sufocându-i pe antreprenorii cinstiţi şi compromiţând în mod grav calitatea şi securitatea produselor”, acuză sindicatul agricol italian.

În ianuarie, 200 de membri ai grupării mafiote italiene 'Ndrangheta au fost arestaţi într-o operaţiune a poliţiei în Italia şi Germania, după ce se infiltraseră în ambele ţări în afaceri cu vinuri, alimente, colectarea gunoiului şi restaurante.

Încă vindem ieftin pământul

Olanda a avut în anul 2016 cele mai ridicat preţ din Uniunea Europeană la achiziţionarea unui hectar de teren arabil, cu o medie de 63.000 de euro, în timp ce România este ţara cu cel mai ieftin teren arabil (în medie - 1.958 euro), arată datele publicate de Eurostat.

În rândul regiunilor Uniunii pentru care sunt disponibile datele pe 2016, cel mai scump hectar de teren arabil a fost în regiunea Liguria din Italia (în medie - 108.000 de euro), iar cel mai ieftin în regiunea Yugozapaden din Bulgaria (în medie - 1.165 de euro). În perioada 2011 - 2016, cea mai mare creştere a preţurilor terenurilor arabile s-a înregistrat în Cehia, Lituania, Estonia, Letonia şi Ungaria.

Greenpeace nu mai vrea ferme mari de animale

Directorul privind politicile agricole în Uniunea Europeană al organizației ecologiste Greenpeace propune retragerea sprijinului acordat fermelor industriale de creștere a animalelor. El susține revenirea la o agricultură ecologică și la o creștere sustenabilă a animalelor și spune că scopul este diminuarea emisiilor cu efect de seră.

Marco Contiero amintește că creșterea industrială a animalelor reprezintă o sursă majoră de emisii de carbon, poluare a apei și aerului, provocând probleme majore de sănătate cum ar fi rezistența la antibiotice.  Conform Eurostat, gazele cu efect de seră din agricultură contribuie cu 10% la totalul emisiilor cu efect de seră din Uniunea Europeană.

Greenpeace a întocmit un raport în care arată că dacă este menținută producția actuală de carne, agricultura va fi responsabilă pentru 52% din gazele de seră în următoarele decenii, dintre care 70% revin sectorului lactate și carne. Greenpeace nu e de acord cu actualele politici europene din agricultură și îi sprijină pe fermieri să revină la agricultura ecologică, precum și la  producția ecologică de carne și lactate.

Tot mai multe voci din Parlamentul European și Comisia Europeană susțin, în ultima perioadă, sprijinirea fermelor mici, familiale, și mizează pe o agricultură tradițională, ecologică.

 

Toate edițiile emisiunii Jurnal Rural European: https://www.rfi.ro/tag/jurnal-rural-european

Ascultă Jurnal Rural European din 26 martie 2018