
Emisiunile RFI RO
Bugetul Eu post 2020? Un proiect, tăierile nu pot fi acceptate (Siegfried Mureșan)
europarl_1.jpg

Vicepreședinte al Comisiei pentru bugete a Parlamentului European, Siegfried Mureșan susține că Bucureștiul trebuie să se lupte împreună cu celelalte state membre care beneficiază de finanțare generoasă legat de agricultură și coeziune pentru a păstra un nivel cel puțin la fel de ridicat al alocărilor ca în prezentul exercițiu bugetar, 2014 - 2020. În același timp, guvernul României trebuie să demonstreze și că este capabil să absoarbă fondurile europene puse la dispoziție pentru a fi credibil în negocieri și pentru a nu pierde bani în următorul buget multianual.
Viitorul buget al Uniunii Europene, al cărui proiect a fost prezentat parlamentului European, stârnește discuții și controverse, țările care se văd în situația de a pierde fonduri fiind contestatari vocali. ”Este un buget ambiţios, dar echilibrat, pentru toţi”, spunea Jean-Claude Juncker. ”Acesta nu este un masacru”, a adăugat el, referindu-se la tăierile propuse şi subliniind necesitatea creşterii finanţărilor în domenii ca apărarea, cercetarea sau protecţia frontierelor externe. Chiar dacă executivul comunitar pledează în favoarea unui buget european mai mare după Brexit, tăierile într-un sector emblematic precum agricultura au provocat imediat furia mai multor ţări, inclusiv a Franţei. Franţa ”nu va putea să accepte nicio scădere a venitului direct destinat agriculturilor”, a reacţionat rapid ministrul francez al Agriculturii într-un comunicat, deplângând o ”scădere drastică, masivă şi oarbă” şi nişte măsuri ”inacceptabile”.
Și reducerile anunțate în politica de coeziune, care vizează regiunile cele mai sărace, lasă să se întrevadă un conflict cu ţările din Europa de Est, între care unele, precum Polonia, se simt vizate de blocarea ajutoarelor către ţări care încalcă statul de drept - o măsură propusă pentru prima oară de Bruxelles. Danemarca, Olanda şi Austria au refuzat clar să bage mâna mai adânc în buzunar pentru a compensa divorţul cu Regatul Unit, care va lăsa o gaură anuală de 15 miliarde în bugetul comunitar, potrivit preşedintelui Comisiei Jean-Claude Juncker.
În mijlocul acestor prime semnale negative, guvernul german s-a distins salutând ”un prim pas important” ca răspuns la provocările care se anunță acum Uniunii şi declarându-se pregătit ”să-şi asume responsabilităţi mai mari” în vederea consolidării proiectului comun.
Comentăm proiectul viitorului buget al Uniunii Europene cu deputatul european Siegfried Mureșan.
Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânz: https://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz