Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cristian Diaconescu: Problema acordului european privind migraţia va fi implementarea

Cristian Diaconescu Pact ONU migratie iliberal.jpg

Cristian Diaconescu: Poziţia României faţă de Pactul ONU pentru migraţie este corectă (Foto: RFI/arhivă)
Cristian Diaconescu: Poziţia României faţă de Pactul ONU pentru migraţie este corectă (Foto: RFI/arhivă)

Principala vulnerabilitate a acordului european privind migraţia este însăşi implementarea lui. Iată ce declară la RFI fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, după ce liderii Uniunii Europene au ajuns la un consens pe această temă vineri dimineaţă, la Bruxelles.

Cristian Diaconescu spune că acest acord privind migraţia presupune costuri foarte ridicate: „Implementarea este o problemă. Aceste noi măsuri vor presupune cheltuieli foarte serioase, acorduri bilaterale cu state precum Algeria, Tunisia, Libia sau Nigeria, în a găzdui acele tabere avansate privindu-i pe migranţi, acolo unde să se facă trierea de o manieră coerentă. Sigur, trebuie să se păstreze un raport destul de echilibrat între sistemul ca atare şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale unor cetăţeni”.

Fostul ministru de Externe atrage atenţia că „sunt chestiuni foarte complicate de implementare şi foarte costisitoare. Evident, cooperarea înăuntrul UE este elementul esenţial din această perspectivă. De aceea, Italia şi-a dat foarte greu acordul privind această înţelegere, care deocamdată poate avea o valoare, dacă intenţia este urmată într-adevăr de implementare”.

 

Toate ediţiile emisiunii Actualitatea de prânz: https://www.rfi.ro/content/actualitatea-de-pranz

Cristian Diaconescu, despre acordul european privind migraţia
738