Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dispare fermierul activ, va fi plătit fermierul veritabil

real_farmer_1_wiki.jpg

Statele membre ar trebui să definească care fermieri nu sunt considerați fermieri veritabili
Statele membre ar trebui să definească care fermieri nu sunt considerați fermieri veritabili
Image source: 
Wikipedia

După 2020, banii europeni vor fi direcționați numai către ”fermierii veritabili”, dispărând sintagma ”fermier activ”, anunță noul Regulament European.

Pornind de la acest cadru, statele membre ar trebui să definească, în propriile planuri strategice ale Politicii Agricole Comune, care fermieri nu sunt considerați fermieri veritabili. Acest lucru se va face în funcție de condiții precum evaluări ale veniturilor, forța de muncă ocupată în fermă, obiectul de activitate al societății și intrările în registre.

O astfel de definiție nu trebuie să excludă sprijinirea fermierilor care desfășoară mai multe activități, mai exact a fermierilor care desfășoară activități agricole, dar sunt implicați totodată în activități în afara propriilor ferme, deoarece multiplele lor activități consolidează adesea structura socioeconomică a zonelor rurale.

În planurile strategice ale statelor membre UE, ”fermierii veritabili” trebuie definiți astfel încât să se garanteze că subvențiile, plățile directe, nu ajung la cei pentru care activitatea agricolă constituie doar o parte nesemnificativă din totalul activităților lor economice sau a căror activitate profesională principală nu este agricolă, dar să nu fie excluși de la plată fermierii care desfășoară mai multe activități.

Toate edițiile emisiunii Ruralhttps://www.rfi.ro/tag/rural/

 
Ascultă emisiunea Rural din 18 iunie 2018