
Emisiunile RFI RO
Florin Bădiță: "Ai dreptul de petiționare, poți face cerere pe transparență, ia statul la întrebări, dar votul rămâne cel mai important."
badita.jpg

Iniţiatorii acestei noi campanii civice vor revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, introducerea votului preferenţial pe liste de partid, astfel încât cetăţenii să poată vota omul pe care îl preferă, iar nu lista impusă de partid, dar şi dublarea numărului de parlamentari care reprezintă diaspora, dorințe punctate și de fondatorul grupului civic "Corupția Ucide" Florin Bădiță, într-un interviu realizat de Valentin Panduru.
"Campania se numește Oameni-Noi și dorește să modifice anumite puncte din legislația actuală, de fapt, vrea să le ducă la normalitate. De exemplu, alegerea primarilor în două tururi, care este absolut esențială. Dacă ne uitam că avem primari aleși cu mai puțin din 20% din voturile oamenilor prezenți la vot, nu vorbim despre o reprezentativitate a acelui primar. Gândiți-vă cum este la prezidențiale. Votezi prima dată între sute și zeci de candidați și rămân primele două persoane, din care vei alege în al doilea tur. Asta în primul rând crează mai mult loc de dezbatere, pentru că dacă în primul tur nu prea știai ce, în al doilea tur de alegeri, în cele două săptămâni, atunci se organizează dezbateri și lumea cumva, ajunge să se informeze mult mai mult. Din acest motiv, vedem că în turul doi și rata de prezență la vot este mult mai mare decât în primul tur. Un alt motiv ar fi faptul că acum sunt patru deputați și doi senatori aleși pentru diaspora, ceea ce este foarte puțin. Sunt 600.000 de persoane, înregistrate, care pot vota în diaspora și ajung să voteze pentru patru persoane. Aici dorim dublarea, să fie patru senatori și opt deputați."
De asemenea, prin această iniţiativă se doreşte ca românii care trăiesc în afara ţării, dar nu au domiciliul în străinătate, să poată vota la alegerile parlamentare la orice secţie de votare din străinătate pentru candidaţii din judeţul în care îşi au domiciliul în ţară şi eliminarea pragurilor electorale la alegerile locale şi europarlamentare.
Exista cu adevarat șansa ca prin această campanie, mai mulți tineri să poată intra în politica românească? Răspunde Florin Bădiță (fondator "Corupția Ucide"): "Sigur există, și e una dintre cele mai bune șanse. Dacă stăm să reciclăm oameni vechi care au o anumită mentalitate, nu o să se schimbe nimic. Oamenii noi care vin, vin cu o cultură tânară, vin poate cu o naivitate aș putea spune. Eu din 2011 de când am devenit un pic mai activ civic, am observat o schimbare, începând cu faptul că au intrat partide noi la guvernare sau în administrația locală, cu propuneri chiar bune. Fiind în opoziție, nu au avut atât de multe implementări de succes, pentru că le sunt tot timpul blocate proiectele, dar cel puțin mentalitatea, bunul simț pe care îl dau ei, mie îmi arată că schimbarea este posibilă. Lumea își face adesea așteptări nerealiste, acum este corupție și gata, de maine vreau ca toți să fie ok. În mod realist, schimbarea o să dureze ani și zeci de ani, dar trebuie să înceapă de undeva. Și cred că România, din punct de vedere politic, se îndreaptă spre această schimbare."
Inițiativa "Oameni-Noi în politică" este continuarea firească a campaniei "Fără Penali", fiind demarată în baza Legii 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni. Inițiativa a fost deja publicată în Monitorul oficial și are nevoie de 100.000 de semnături pentru a ajunge în parlament.
Cât de mult ajută aceste campanii civice în schimbarea peisajului politic românesc? Florin Bădiță (fondator "Corupția Ucide"): "Cred că ajută partea că apuci să interacționezi cu omul, iar el poate să vadă că mai sunt oameni care încearcă să facă ceva. Cel mai important este și va rămane votul, deci cumva, dacă semnezi 30 de petiții și faci mult voluntariat, dar nu ieși la vot, esti un prost! Cumva, momentan, noi ca mencanisme, acesta-i principalul mecanism, votul. După, ai dreptul de petiționare, poți face cerere pe transparență, ia statul la intrebari, află ce face cu banii tăi, monitorizează, sunt mult mai multe chestii care pot fi făcute, dar votul rămâne cel mai important. Uite, un milion de oameni nu vor penali în funcții publice și poate sunt și mai mulți dar nu s-a ajuns la ei, la fel, acum, inițiativa asta, vom afla cam câți vor oameni noi în politică. Cea mai mare speranță a mea e sa iasă lumea la vot, să voteze cum cred ei, dar să se informeze."
Organizaţiile care susţin demersul sunt: Acţiunea Civică Galaţi, #activAG Piteşti, Aradul Civic, VeDem Just, Braşovul Civic, Centrul pentru Studiul Democraţiei, Centrul pentru Resurse Civice, Corupţia Ucide, Curăţăm Galaţiul, Eu Ro Aleg 2.0., Evident Deva, Geeks 4 Democracy, Iniţiativa Craiova, Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara, Mureşul Civic, Oradea Civică, Platforma România 100, Rădăuţiul Civic, Reactiv Braşov, Reset Iasi, Rezist Milano, #REZISTENŢA, Umbrela Anticorupţie Cluj, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, Vă Vedem din Sibiu.