Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Folkever 10 ani – Festival de atitudine culturală

Afis "Folkever 10 ani"

Asociaţia pentru Cultură şi Solidaritate „Peter Tomaschek” din Siret şi Casa de Cultură a municipiului Rădăuţi, în parteneriat cu Primăria municipiului Rădăuţi, Primăria oraşului Siret, Centrul Cultural Siret, Primăria Municipiului Iaşi, Departamentul Centenar al municipiului Iaşi şi Consiliul Judeţean Suceava, anunţă lansarea proiectului “Folkever 10 ani – festival de atitudine culturală”, ajuns la ediţia a X-a. Festivalul este programat să se desfășoare în perioada 19-23 septembrie 2018.

"Festivalul a început în 2009, ca un festival care avea la bază multa muzica folk și poezie, după zece ani de activitate, festivalul s-a extins. Scopul fetivalului este acela de promovare a excelenţei în rândul tinerilor şi a comunităţilor implicate, prin propunerea unei oferte culturale multidisciplinare și aducerea în atenția tinerilor si nu numai a lor, a unor personalități marcante din viața culturală a României." spune la RFI, Ioan Mateiciuc, directorul Centrului Cultural Siret, organizator al festivalului "Folkever 10 ani". Interviul în întregime poate fi ascultat mai jos.

Festivalul se va desfăşura în Rădăuţi şi Siret. Invitaţii din acest an sunt: muzicienii Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Eugen Toboş, Edit Arva, trupele Blue Monday Ministers, We Singing Colors, Spam, MiCi, Adam’s Nest, actorii trupei de teatru “Gr.V. Birlic” din Fălticeni şi actorul Răzvan Bănuţ, scriitorii dr. Andrei Muraru, pr. univ. dr. Daniel Şandru, prof. univ. dr. Doru Tompea, conf. univ. dr. Paul Gorban, conf. univ. dr. Mihai Ignat, drd. Vlad Alui Gheroghe, dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, Isabel Vintilă, Matei Hutopilă, Radmila Popovici, Lidia Grosu, Sabina Cojocaru, Angela Furtună, Manon Piţu, Marin Gherman, Vitalie Zâgrea, artistul plastic Gutiera Prodan, fotografii Andrei Baciu şi Dan Muntean şi proiectul Soft Light Studio.

Programul complet:
19 septembrie 2018 - Miercuri
ora 10.00 - Deschiderea oficială – Conferință de presă în Sala de Ședințe a Primăriei Rădăuți
ora 12.30 - Lansarea antologiei de poezie „Zece Ani” - Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
ora 14.00 - Deschiderea expoziției „Misiunea Franceză în Primul Război Mondial” - Galeriile de Artă Rădăuţi
ora 22.00 - Filmul de Seară - Casa de Cultură Siret

20 septembrie 2018 - Joi
ora 16.00 - Lansarea volumelor: „Cum supraviețuiește monarhia într-o republică? Regele Mihai, românii și regalitatea după 1989”, Autor: Alexandru Muraru și „Mihai I al României. Regele nostru. Martori, experiențe, amintiri regale”, Autor: Alexandru Muraru (editor coordonator), Invitați: dr. Alexandru Muraru, prof. univ. dr. Daniel Șandru, prof. univ. dr. Doru Tompea, Moderator: Gabriel Cheșcu – Galeriile de Artă Rădăuți
ora 19.00 - Concert muzică clasică - EUGEN TOBOȘ (chitară clasică) și EDIT ARVA (pian) - Biserica Romano-Catolică Siret
ora 22.00 - Filmul de Seară - Casa de Cultură Siret

21 septembrie 2018 - Vineri
ora 12.00 - Conferința „România la Centenar: mituri și fantasme intelectuale” prof. univ. dr. Daniel Șandru – Sala Voievozilor a Primăriei Siret
ora 12.00 - Expoziție „Centenarul Unirii Basarabiei cu România” - Sala Voievozilor a Primăriei Siret
ora 14.00 - Poveștile Folkever - Vernisajul expozițiilor de fotografie „La Bunica” și „Viața și întâmplările din jurul podului de la Blejoi”, autor Andrei Baciu - Casa de Cultură Siret
ora 18.00 - Concert de muzică bluess - BLUE MONDAY MINISTERS – Sinagoga Mare Rădăuți
ora 20.30 - Concert de muzică pop-folk - Trupa SPAM și Trupa MiCi - Casa de Cultură a Municipiului Rădăuți
ora 22.00 - Filmul de Seară - Casa de Cultură Siret

22 septembrie 2018 - Sâmbătă
ora 14.00 - Poveștile Folkever - Dezbatere „Cine sunt purtătorii de cultură scrisă? Limbajul poetic, astăzi.” Moderator: Gabriel Cheșcu - Galeriile de Artă Rădăuţi
ora 14.00 - Expoziție „Misiunea Franceză în Primul Război Mondial” - Galeriile de Artă Rădăuţi
ora 19.00 - Teatrul "Gr.V. Birlic" din Fălticeni – „Jocul de-a vacanța”, R. Andrei Ciobanu - Casa de Cultură a Municipiului Rădăuți
ora 20.30 - Concert de muzică pop-folk - ADA MILEA și BOBO BURLĂCIANU - Casa de Cultură a Municipiului Rădăuți
ora 22.00 - Filmul de Seară - Casa de Cultură Siret

23 septembrie 2018 - Duminică
ora 14.00 - Tur istoric ghidat prin orașul Siret
ora 14.00 - Expoziție „Centenarul Unirii Basarabiei cu România” - Aleea Centrului Cultural Siret
ora 19.00 - Teatru. One Man Show. Răzvan Bănuț - „O caut cu lumânarea”(adaptare după Ivan Turbincă) - Casa de Cultură Siret
ora 20.00 - Concert de muzică pop - WE SINGING COLORS și ADAM'S NEST- Casa de Cultură Siret
ora 22.00 - Filmul de Seară - Casa de Cultură Siret

1 noiembrie – 30 decembrie 2018
Expoziție de fotografie ”personalități la zece ani de festival” – autor: Dan Muntean(Soft Light Studio)

Pagina evenimentului pe Facebook, aici.

 

Mai multe ediții ale emisiunii RFI360https://www.rfi.ro/tag/rfi-360

 
Ioan Mateiciuc, directorul Centrului Cultural Siret. Interviu realizat de Valentin Panduru.