Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Blue Noise, între "Laboratorul de Voci" și primul lor album numit "Portrait"

bluenoise0.jpg

Blue Noise
Blue Noise

Anul acesta, Blue Noise va demara un proiect original pentru piața muzicală românească. Printr-un proiect numit "Laboratorul de voci", Blue Noise își propune să producă și să promoveze, primul album exclusiv a cappella din România.

"Sunt două componente, mai întâi proiectul demarat prin Administrația Fondului Cultural Național, care trebuie dus la bun sfârșit. În prima etapă acest proiect va cuprinde piese care au o doză mai mare de improvizație, care au mers în a scrie temele, a le compune împreună, a improviza, nu atat teme complexe, am căutat firescul și simplitatea în a arăta ceva cât mai valoros prin compoziție. Vor fi creații originale. Apoi, vom scoate albumul nostru, care va conține exact ceea ce vrem, piese deja cunoscute sau originale, plus alte interesante surprize din muzica românească." spune Bogdan Tudor, una din vocile Blue Noise.

Albumul Blue Noise va fi lansat imediat cu concertul din 15 noiembrie la București, album despre care Bogdan Tudor spune astfel: "o sa vorbească despre ce suntem noi la ora actuală, numele său este Portrait".

Albumul Portrait va conține așadar piese noi dar și piese mai vechi cunoscute reinterpretate și rearanjate în stil a cappella. Iar în proiectul desfășurat prin AFCN "Laboratorul de voci", grupul vocal Blue Noise (format din: Ana-Maria Alexa - sopran, Elena Moroşanu - mezzo-sopran, Ana-Cristina Leonte - alto, Mihail Grigore - tenor, Bogdan Tudor - bass, Denis Bolborea - percuție vocala/beatbox) împreună cu coregraful Alexandra Bălășoiu, se vor implica într-un proces de cercetare a relației dintre corp și sunet, explorând concepte sinestezice precum: vocea care dansează, sunetul care atinge sau corpul care cântă.

În urma unor sesiuni de improvizație, cei șase muzicieni vor începe să pună bazele unor compoziții muzicale originale. În plus, va fi un proces mai profund de descoperire interioară a artiștilor care formează grupul Blue Noise.

Proiectul "Laboratorul de voci" se va derula în paralel cu un alt proiect, "Singing bodies", care își propune să exploreze relația dintre corp, sunet și mediul urban, dând naștere unui performance original.

Ceea ce Blue Noise va realiza prin proiectul "Laboratorul de voci" va putea fi văzut în turneul pe care trupa îl va susține în această toamnă, la Ploiești pe 5 noiembrie, Sibiu 7 noiembrie, Timișoara 8 noiembrie și București pe 15 noiembrie 2018. Amanunte în interviul acordat de Bogdan Tudor (Blue Noise) lui Valentin Panduru, în cadrul programului RFI360.

Bogdan Tudor (Blue Noise) in programul RFI360
785