Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Actualitatea de marti, 16 octombrie 2018

eduard.jpg

In Franţa, după două săptămâni de aşteptări şi negocieri de culise, a fost anunţată  o mini-remaniere guvernamentală
In Franţa, după două săptămâni de aşteptări şi negocieri de culise, a fost anunţată o mini-remaniere guvernamentală

În Franţa, după două săptămâni de aşteptări şi negocieri de culise, a fost anunţată  o mini-remaniere guvernamentală. 5 miniştri îşi schimbă portofoliile sau intră, in premiera, în echipa premierului Edouard Philippe.

sumarul emisiunii 40 de minute

Poliţia turcă urmează să percheziţioneze reşedinţa consulului saudit în cadrul anchetei cu privire la dispariţia jurnalistului saudit. Anuntul este facut la o zi după percheziţionarea consulatului Arabiei Saudite, ultimul loc în care a fost văzut barbatul, la 2 octombrie. Presa americană scria că Riadul intenţionează să recunoască moartea jurnalistului care s-ar fi produs în cursul unui interogatoriu scapat de sub control.

Potrivit unui studiu realizat la solicitarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, sapte din 10 români sunt conştienţi că fondurile acumulate în conturile individuale de Pilon II, de pensii administrate privat, sunt proprietatea lor şi consideră că acesta trebuie menţinut, în condiţiile în care 51% dintre ei nu reuşesc să pună deloc bani deoparte.

Anul trecut, valoarea schimburilor comerciale turco-române s-a ridicat la 5,1 miliarde euro, iar în primele două luni ale acestui an s-a înregistrat o creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este unul din aspectele discutate de premierul Viorica Dancila, la Ankara, cu presedintele turc Recep Erdogan. Astazi, sefa guvernului este in Emiratele Arabe unde le-a cerut companiilor autohtone să participe la proiecte de investiții în România, în parteneriat public-privat.

Si...cei mai mulţi migranţi care au ajuns în Germania în 2017 sunt de origine română: 75.000 din putin peste 400.000. A doua țară furnizoare de migranți, Siria, este scena unui razboi civil din 2011.   

 

Toate edițiile emisiunii 40 de minutehttps://www.rfi.ro/tag/40-de-minute

Emisiunea 40 de minute din data de 16 octombrie 2018
426