Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Afacerile mici plătesc la timp dările, alții nu prea (Liviu Rogojinaru, CNIPMMR)

anaf_1.png

Se introduce ratingul fiscal, iar contribuabilii vor fi încadrați în 3 clase principale de risc
Se introduce ratingul fiscal, iar contribuabilii vor fi încadrați în 3 clase principale de risc
Image source: 
Wikimedia Commons

Prea puțini bani încasează statul în urma controalelor inspectorilor fiscali la companiile mici, așa că ministrul de finanțe anunță o strategie nouă pentru 2019.

Statul consumă foarte multe resurse cu verificări către companiile mici, astfel că trebuie schimbată abordarea, anunță Eugen Teodorovici, ”Cred că trebuie schimbată abordarea pentru că lipsa de venituri la bugetul de stat vine în special de la contribuabilii mari și mijlocii, nu neapărat de la cei mici. Consumă foarte multe și nejustificat resurse umane și financiare (ANAF) pentru a găsi ceva ce nu justifică un astfel de act. Atunci marii contribuabili, mijlocii, pe fiecare zonă de interes vom acționa ca și structurile statului. ANAF va face acele verificări, acele transfer pricing pe care știm că, din păcate, le practică cu foarte mare talent multe dintre companiile din România”, a spus ministrul Teodorovici.

El a anunțat și că vor fi făcute (din nou) modificări pe legislație; de exemplu introduce împărțirea firmelor din România pe trei criterii. ”Vom cataloga firmele după trei criterii, categorii A, B și C. În prima categorie să fie acele firme care nu au obligații față de terți. Este important pentru mine ca în special cu terții să-ți respecți obligațiile. Deci un comportament corect față de terți, față de stat. Dacă tu, firmă, ești în această categorie trebuie să ai anumite facilități, nu știu, nu mai ai controale, finanțările să fie altfel, un tratament care să încurajeze, să ducă la conformare voluntară”, a spus Teodorovici. ”Nu trebuie să ne uităm la firme după mari, mici și mijlocii. Nu, după felul în care își respectă în piață obligațiile față de stat și față de terți”, a explicat ministrul Finanțelor.

Eugen Teodorovici a anunțat și schimbări legate de plafonul deductibil în privința împrumuturilor. Comentăm anunțatele modificări cu Liviu Rogojinaru, secretar general al Consiliului Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii.

 

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânzhttps://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

Ascultă interviul acordat RFI de Liviu Rogojinaru