Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Leul, cea mai slabă cotație din istorie în raport cu euro

economie_1.jpg

Banca Mondială vede o încetinire a ritmului de creștere economică în România
Banca Mondială vede o încetinire a ritmului de creștere economică în România
Image source: 
pxhere.com

Record nedorit pentru moneda națională - leul înregistrează cea mai scăzută cotație în raport cu euro - 4,6722 lei pentru un euro. În acest timp, Banca Mondială a înrăutățit estimările privind evoluția economică a României în 2019 și în 2020.

Deprecierea de miercuri a leului în raport cu principalele valute este o continuare a evoluției care a început în decembrie anul trecut. Valoarea de 4,6722 lei/euro înseamnă o creştere de 0,11% faţă de pragul atins marţi, un nou nivel record. Valoarea depăşeşte precedentul record, de 4,6695 lei, stabilit în 21 iunie 2018.

Pe acest fond au venit previziunile Băncii Mondiale, care vede o încetinire a ritmului de creștere economică în România. Astfel, transmite BM în raportul semianual ”Global Economic Prospects”,  economia României va înregistra un avans de 3,5% în 2019 și de 3,1% în 2020, în scădere cu un punct procentual față de prognoza din iunie 2018.

De asemenea, instituția financiară internațională se așteaptă ca România să raporteze pentru 2018 o creștere a Produsului Intern Brut de 4,1%, în scădere cu un punct procentual față de prognoza din iunie. Expansiunea ar urma să se atenueze în 2021, când economia României va înregistra un avans de 2,8%, se arată în raportul Băncii Mondiale.

Instituția financiară internațională estimează că în Europa și Asia Centrală, regiune care include România, economia a încetinit la 3,1% în 2018, de la 4% în 2017, reflectând reducerea activității economice din Turcia în semestrul doi al anului trecut.

La RFI, analistul financiar Dragoș Cabat găsește o vină și guvernului pentru această evoluție defavorabilă a monedei naționale.

 

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânz: https://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

Ascultă interviul acordat RFI de Dragoș Cabat
593