Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Situaţia fondurilor europene

esential.jpg

Constantin Rudniţchi și Florian Marin in studioul de înregistrări RFI Romania
Constantin Rudniţchi și Florian Marin

Absorbţia fondurilor europene este, deocamdată, la un nivel modest. Specialiştii cred că gradul de absorbţie poate creşte în următorii ani. De asemenea, România are o serie de proiecte pe care le derulează, cel mai bun exemplu fiind construcţia laserului de la Măgurele.

Invitat: Florian Marin, reprezentantul lucrătorilor în comitetul de monitorizare al Fondului Social European şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din România.

 

 

Constantin Rudnițchi: Bună seara și bine ați venit la „Esențial”. După cum v-ați obișnuit, discutăm despre economie. Astăzi avem o emisiune dedicată fondurilor europene. O să încercăm să înțelegem. Este o temă care are deja o anumită vechime în România, dar întotdeauna este bine de discutat despre ceea ce se mai întâmplă în zona fondurilor europene. Am invitat un specialist alături de noi, domnul Florian Marin, reprezentantul lucrătorilor în Comitetul de monitorizare al Fondului Social European și în același timp, președintele Federației Sindicatelor Libere din România. Bună seara! Bine ați venit la Rfi, domnule Marin. 

Florian Marin: Bună seara! Mulțumesc pentru invitație.

C.R: Vă propun să începem discuția despre fondurile europene cu cifrele mari, cu imaginea de ansamblu a fondurilor europene. Întotdeauna când vorbim despre gradul de absorbţie avem niște dubii, avem niște semne de întrebare, uneori avem cifre diferite. V-aș ruga să facem un pic de lumină plecând de la marile cifre ale absorbție de fonduri europene.

F.M: În primul rând, când vorbim despre absorbție, trebuie să fim foarte clari la ce tip de absorbție ne referim. Există trei categorii. Plățile către beneficiari, adică ceea ce plătește autoritatea de management sau Ministerul de Finanțe către beneficiari. Aceasta este o absorbție ce ne este la îndemână și are valoarea cea mai ridicată pentru că discutăm de sume care poate sunt neeligibile, de sume care poate nu sunt cheltuite conform cu prevederile programului. Acesta este un tip de absorbție. După aceea avem absorbția curentă, adică sumele care sunt transmise de către staul membru, în speță de către România, la Comisia Europeană în vederea analizei.

C.R: Acestea sunt sume deja decontate?

F.M: Sunt sume asumate de statul membru ca fiind supuse spre decontare. Asta însemnă că din plățile realizate către beneficiari, o mare parte dintre ele sunt asumate de statul membru ca fiind transmise de România către Comisia Europeană. După aceea este absorbția efectivă, adică ceea ce ni se întoarce de la Bruxelles. Aceasta are o valoare uneori mai mică. Este ceea ce ne decontează efectiv Bruxellesul. 

C.R: Între cele trei sume, care poate fi diferența de substanță? Până la urmă, sunt niște termeni care par complicați. 

F.M: Dacă ne uităm la perioada de programare 2007 – 2013, diferența dintre absorbția curentă și absorbția efectivă, diferența dintre cât am trimis la Bruxelles și cât ni s-a întors la nivel de perioadă de programare este de 1,8 miliarde de euro pe întreaga perioadă de programare. Discutăm și de politica de coeziune și de politica agricolă comună.

C.R: În minus?

F.M: În minus.

C.R: De unde vin acele minusuri? Din observaţiile pe care le face Comisia Europeană și pe care le-am văzut de-a lungul timpului vis-a-vis de corectitudinea unor plăți făcute de România? Aceasta este ideea?

F.M: Comisia Europeană, în baza unei metodologii, a unor eșantioane, analizează grămada de cheltuieli pe care noi o trimitem în vederea analizării și rambursării. Dacă omisia Europeană constată că există anumite neconformități, anumite abateri de la legislație anumite riscuri cu privire la fraudarea anumitor fonduri, vine și aplică ori o sancțiune ori suspendă programul, în funcție de amploarea neregulii. Atunci pot exista penalități de 25%, de 100%, de 10% în funcție de nereguli. Există un eșantion, o metodologie de aplicare a corecțiilor în funcție de unde ne încadrăm.

C.R: Este o chestie absolut normală. Cred că se întâmplă și la alte state membre.

F.M: Fără dar și poate. La noi, sume efective sunt 1,8 miliarde de euro. Nu sunt neapărat mari. Au fost state care au suferit situații mult mai grave decât România. Având în vedere că e prima perioadă de programare, 1,8 miliarde de euro e o sumă consistentă de care România, totuși, ar fi avut nevoie. Poate dacă eram puțin mai atenți cu 1,8 miliarde de euro construiam mai multe școli, ajutăm mai multe afaceri. 

C.R: Era un plus. La ce nivel se află acum absorbția, în acest exercițiu bugetar? 

F.M: Discutăm despre absorbția efectivă. Din punctul meu de vedere este cea mai corectă cifră. Este vorba despre cât ni se întoarce de la Bruxelles. Dacă ne uităm la politica de coeziune discutăm despre o absorbție de 12,64%, respectiv 2.855.437.696 de euro. Sunt bani care s-au întors efectiv în țară decontați de către Bruxelles. Dacă ne referim la politica agricolă comună și face referire direct la plățile pe suprafață și planul național pentru dezvoltare rurală și planul pentru pescuit, POPAM, discutăm de o sumă de absorbție din PNDR de 39,85%. Țin să menționez că PNDR este unul dintre cele mai performante programe din perioada de programare 2014 – 2020. Țin să salut eforturile pe care Ministerul Agriculturii le-a realizat în ceea ce privește plățile pe suprafață. România a fost printre primele state membre care a închis perioada de programare 2007 – 2013. Și acum PNDR este unul dintre cele mai performante programe. Este o performanță care trebuie lăudată. 

C.R: A fost și în 2007 – 2013, este și acum?

F.M: Nu, doar a închis în 2007 – 2013 primul. Credeți-mă că este o performanță. În acest moment, dacă ne raportăm la alte state, dar și dacă ne raportăm la contextul României, PNDR este unul dintre cele mai performante programe. Trebuie salutat. Ca și sumă efectiv decontată din PNDR, discutăm de 3.239.338.229 de euro. Aceste au fost sumele valide la 31 decembrie 2018. Nu stăm neapărat rău în comparație cu alte state membre dacă judecăm întreaga anvelopă absorbită. Însă, o dată intrat în detalii, vedem că România are niște deficiențe majore. Exact la acele nevoi pe care România le are, tocmai acolo suferă și absorbție. O să fiu foarte deschis cu dumneavoastră. Discutăm despre piața muncii, educație și reducerea sărăciei. Acestea sunt ancorate în fondul social european. Sunt finanțate de fondul social european prin trei programe operaționale. Cel mai relevant este programul operațional capital uman, care este unul dintre cele mai slabe programe din punctul de vedere al absorbției. Dar putem să intrăm și în chestii care țin de sinergia cu piața, de modul în care administrăm finanțarea. Dar acum discutăm despre absorbție. Programul operațional capital uman suferă profund în acest moment pentru că nu reușește să livreze cheltuieli. Este și un program complicat. Este un program care livrează foarte multe documente. Gândiți-vă că un curs de formare profesională, dacă avem deplasare în cazul cursanților, presupune un număr foarte mare de documente care trebuie analizate. Încărcarea la nivel de sistem de administrare este una semnificativă.

C.R: Este un fel de birocrație, dar este o birocrație specifică acestui program?

F.M: Este o birocrație specifică acestui program în comparație cu alte programe. Evident că toate statele membre se confruntă cu aceeași problemă. Comisia Europeană nu a stat indiferentă. A venit cu tot felul de elemente de simplificare. Unul dintre cele mai importante sunt costurile simplificate, așa cum se denumesc tehnic. Decontează per om care participă la cursul de formare, nu mai decontează per bon fiscal. 

C.R: Nu mai iau bon cu bon, ci pe cantitate, pe participant.

F.M: Este o simplificare. Este o întreagă discuție și aici, dacă costurile simplificate acoperă, într-adevăr nevoie de orientare structurală a economiei și sunt sinergice cu situația economică și socială a României și a Europei. Dar aceasta este cu totul altă discuție. Dacă vreți facem o emisiune separată. Un alt program important este Programul operațional regional, acel program care vizează construcţia de spitale, de centre de asistență socială, de școli, finanțarea IMM-urilor. Programul operațional regional este un program care suferă în România. A livrat absorbție efectivă la 31 decembrie de numai 555.000.000 de euro, reprezentând 8.09% din alocarea totală. Este foarte puțin în comparație cu ce am fi putut realiza. Acum, există tot felul de discuții cu privire la calitatea absorbției. E o variabilă importantă având în vedere că perioada de programare 2014 – 2020 integrează o serie de elemente distincte sau diferite față de perioada 2007 – 2013. Vă menționez acordul de parteneriat. În 2007 – 2013 nu am avut un acord de parteneriat. Acesta este un soi de contract între statul membru și Comisia Europeană. 

C.R: E mai simplu sau mai complicat decât înainte?

F.M: Sunt voci și voci.

C.R: Sau nu acesta este obiectivul acestui acord de parteneriat?

F.M: Acordul de parteneriat vizează administrarea fina ţării, obiectivele asumate de statul membru și repartizarea finanțării pe nevoi. Fondurile europene sunt repartizate pe nevoi. Programele operaționale vizează un anume tip de nevoi sau un set de nevoi. Sunt voci în Uniunea Europeană care critică Comisia pentru că utilitatea acordului de parteneriat în practică este foarte mică. Am organizat finanţarea pe programe, dar putem să o organizăm și fără un acord de parteneriat, care ne-a costat un an. Aprobarea acordului de parteneriat ne-a generat o întârziere de un an. 

C.R: Chiar mă întrebam de ce am întârziat atât de mult. Văd că ați dat o primă explicație, un acord de parteneriat care a ne-a întârziat un an. Știu că au mai fost și niște condiții ex ante care au fost definite.

F.M: Da, condiționalitățile ex ante. Sunt o altă caracteristică specifică perioade de programare 2014 – 2020. Bruxelles-ul, învățând din ceea ce s-a întâmplat în perioada anterioară de programare a spus că trebuie să avem o sinergie tematică între alocările financiare și nevoile efective. Atunci au venit cu o serie de condiționalități ex ante, care, la bază, sunt niște strategii pe care statul membru și le asumă și trebuie finanțate din fonduri europene și fonduri naționale. Este un lucru corect. Dacă mă întrebați, mi se pare de bun simț să ai în România o strategie națională de reducere a sărăciei sau o strategie cu privire la infrastructură.

C.R: Sau o strategie energetică în care să vezi ce trebuie să dezvolți. 

F.M: Condiţionalităţi le ex ante sunt o sinergie a intereselor dintre Comisia Europeană și statul membru.

C.R: Dar nu a fost numai cazul României? Aceste condiționalități au fost aplicate, în principiu, tuturor statelor.

F.M: Tuturor statelor membre. România a fost foarte ambițioasă și și-a ales foarte multe obiective tematice. Obiectivele tematice sunt o altă particularitate a programului 2014 – 2020. 
C.R: La ce se referă obiectivele tematice?

F.M: Sunt niște obiective care sunt finanţate din întreaga anvelopă bugetară aferentă perioadei de programare. Puteai să îți alegi de la 1 la 11. Noi le-am ales pe toate 11. Sunt state membre care au spus că au nevoie de 3, 4, 5 și implicit numărul condiționalităților ex ante a fost mai mic. 

C.R: Știu că și aceste condiționalități au mai întârziat un pic demararea în forță a programelor.

F.M: Noi am avut 36. Au fost foarte multe. 36 de strategii care au presupus o sinergie instituțională semnificativă, un efort politic destul de mare. Ne-au întârziat și ele un an. 

C.R: Mă gândesc că, în principiu, aceste strategii ar fi trebuit să fie deja făcute. Poate doar le actualizăm.

F.M: Pentru un stat care știe ce vrea de la economie și de la mediul economic și social nu ar fi trebuit să reprezinte o problemă.

C.R: Să spunem că asta a fost situația. Mai spuneți-mi despre o altă durere pe care o avem atunci când vorbim despre fonduri europene, anume infrastructura mare. Cum stăm aici?

F.M: Stăm foarte prost din mai multe puncte de vedere. Dacă ne uităm la perioada 2007 – 2013, deși am avut niște documente importante asumate de Comisia Europeană, care trebuiau finanțate din fonduri europene, România a înregistrat destul de multe lentori. Mă refer la rețeaua de autostrăzi TEN-T, care urma să lege Europa de la est la vest și de la sud la nord. În fostul program operațional care viza infrastructura mare, în speță POS transport, dacă ne uităm la infrastructura rutieră și de cale ferată, observăm că cel puțin la rutieră, am finanțat mai degrabă drumuri județene, reparații, nu neapărat construcții noi și mai puțin autostrăzi. Acest lucru a fost neconform cu programul operațional, Dar acesta a fost comportamentul României. 

C.R: Comisia Europeană a acceptat o astfel de variantă? A finanțat astfel de proiecte?

F.M: Dacă ne uităm la 2007 – 2013, valoare se făcea la final. Trebuiau să recunoască cheltuielile pentru că nu aveau cum. În 2014 – 2020 avem cadrul de performanță, care presupune o evaluare tehnică și financiară la jumătatea perioadei de programare cu riscul de a dezangaja sume. Dacă eu, ca stat membru, nu mi-am îndeplinit obligațiile asumate în acordul de parteneriat și indicatorii prevăzuți în programul operațional, Comisia Europeană poate să dezangajez anumite sume și să le dea statelor care au nevoie pentru că au proiecte în curs de derulare. Este un lucru perfect normal dacă ne gândim din punct de vederea managerial. 

C.R: Totul pare normal. Așa cum spuneți, este normal. Sigur că aceste normalități presupun, așa cum spuneaţi mai devreme, niște documente, niște acorduri, un tip de birocrație care e necesară pentru a da o logică cheltuirii acestor bani.

F.M: Discutând macro, absorbția de fonduri europene nu vizează un minister anume. Din punctul meu de vedere, absorbția de fonduri europene este o caracteristică atribuită primului ministru. Nu Ministerul fondurilor europene construiește autostrăzi. În percepția public, când cineva vorbește de absorbție se duce către Ministerul fondurilor europene. Nu e. Ministerul fondurilor europene este ca o bancă care finanțează niște proiecte realizate de alte ministere. Dacă CNAIR sau Ministerul transporturilor nu realizează un proiect fezabil pentru o autostradă, Ministerul fondurilor europene nu are cum să îl finanțeze. Dacă vrem o absorbție coerentă, sinergică, care să contribuie în mod direct la obiectivele tematice asumate de România, avem nevoie de un efort la nivelul întregului guvern, nu la nivelul unui minister. Altfel se creează dezechilibre între nevoi și nu ne atingem obiectivele asumate de Bruxelles și de Europa 2020.

C.R: Nu vreau să intrăm într-o zonă politică, dar nu pot să nu vă întreb dacă de-a lungul acestor ani, din 2007 până acum, ați văzut guverne care au fost mai implicate în absorbția fondurilor europene.

F.M: N-aș putea să vorbesc despre guverne. Aș putea să vorbesc despre persoane. Dacă analizăm perioada de programare 2007 – 2013, am avut o absorbție efectivă undeva la 80% și de 90% cu prelungire curentă.

C.R: Cu prelungirile respective, nu? Am intrat și în prelungiri. 

F.M: Este regula n+3. Nu e pentru prelungire. E o regulă bine așezată la nivelul tuturor statelor membre. E important de adăugat o nuanță. România a beneficiat de o serie de concesii din parte Bruxellesului având în vedere că eram la prima perioadă de programare, noi membrii, anume proiectele fazate, proiectele retrospective. Proiectele fazate sunt sunt acele proiecte care nu au fost finalizate în perioada 2007 – 2013 și au fost transferate către perioada 2014 – 2020. Este o concesie pentru că, în primul rând, situația e anormală. Noi trebuia să terminăm toate proiectele, fie că vorbim despre centura Bucureștiului sau despre acele spitale faimoase sau despre orice alt proiect de infrastructură. Toate trebuiau finalizat în 2015. Pe perioada 2007 – 2013 ultima plată acceptată a fost 31 decembrie 2015. Noi nu am reușit să terminăm. Vedeți pasajul de la Berceni sau centura Bucureștiului. Ne-am  dus la Comisia Europeană cu o serie de vreo 80 de proiecte și am spus că nu vrem să ne taie banii. Consecința legală dacă nu finalizezi proiectul e că dai și toți banii pe care i-ai cheltuit până la acel moment. Noi am spus să ne lase să le continuăm. Ar fi fost un dezastru pentru că efortul bugetar pentru România ar fi fost foarte mare. Discutăm de 80 de proiecte foarte mari, destul de serioase. 

C.R: Și am găsit înțelegere la Comisia Europeană ca să putem continua aceste proiecte.

F.M: Da, în perioada 2014 – 2020. Așa am ajuns la absorbția de 80%. Există avantaje pentru că am evitat niște pierderi financiare în 2007 – 2013. Dar proiectele care trebuiau finalizate din 2007 – 2013 acum mușcă din bugetul 2014 – 2020. Am transferat cheltuială. Practic am amputat potențialul nostru de dezvoltare reducând anvelopa financiară pentru că nu am reușit să terminăm niște proiecte 2015.

C.R: Am înțeles. Pierdem niște bani din acest exercițiu din cauza a ceea ce s-a întâmplat în 2007 – 2013. Dar câștigăm că nu mai dăm niște bani înapoi sau că ne-au recunoscut, totuși, cheltuielile care erau deja făcute. Suntem într-un soi de echilibru. 

F.M: Momentan da, dar consecințele se vor vedea la finalul perioadei de programare când noi, cu mai puțini bani, trebuie să livrăm aceleași rezultate.
C.R: Pentru că ați ajuns la această temă, chiar voiam să vă întreb. Cifrele par dezamăgitoare. 12% ați spus la un moment dat per total. 8% într-un anumit program. Sigur, performanța de 39% în zona de PNDR (Programul național de dezvoltare rurală). Toate aceste lucruri ar trebui ca până în 2020 să ajungă unde la 100%. 

F.M: Până în 2023.

C.R: Deci mai avem ceva timp. Știu că totul a demarat mai greu. Așa s-a întâmplat și în 2007 din motive diferite. Ne vom îndrepta spre un 80% și în acest exercițiu financiar până în 2023? Eu puneam 2020 pentru că acolo părea a fi prima barieră sau primul loc unde se calculează. 

F.M: Depinde. Pe anumite programe operaționale sunt convins că vom depăși acest 80%. Însă, pe alte programe operaționale situația este una critică. Dacă pe programul operațional regional cred că vom depăși 80%, pe programul operațional capital uman cred că ar trebui să fim fericiți cu 60%-70%, pentru simplul motiv că România nu are în acest moment proiecte de anvergură. Trebuie să fim sinceri. România nu are o viziune foarte clară cu privire la zone largi care pot absorbi investiții. Pot aduce în discuții două zone. Fostele zone miniere, unde există o platformă foarte clară aprobată de Comisia Europeană cu privire la prioritatea proiectelor care vizează fostele zone miniere. Sunt zone extrem de sărace în România care ar fi avut nevoie de aceste resurse. Zona Delta Dunării este o altă zonă, în condițiile în care România are în acest moment președinția Strategiei Dunării. Zona Delta Dunării, prin intermediul instrumentului ITI Delta Dunării, are alocate 1,1 miliarde de euro numai pentru județul Tulcea și patru comune din Constanța. Este un instrument inovativ la nivelul Bruxellesului. Se numește investiții teritoriale integrate. 

C.R: Am văzut acel instrument. Mi se pare interesant. Aveți vreun feedback? Cum funcționează? A început să funcționeze? Mi se pare un lucru foarte bine făcut de România. Nu știu dacă se și va finaliza bine.

F.M: Nu este făcut de România. Este făcut de Bruxelles. Investiții teritoriale integrate este un instrument inovativ testat de Comisia Europeană. Aplicabilitatea lui la nivelul Uniunii Europene a fost pe urban. Ei au văzut investiții teritoriale integrate într-o sinergie cu orașele smart sau cu dezvoltarea smart. Având în vedere că noi aveam responsabilitatea să livrăm ceva pentru Dunăre, pentru că avem și strategia, dar și cel mai lung curs al Dunării pe teritoriul țării noastre, am ales ITI regiunea Delta Dunării. E patrimoniu UNESCO. Există explicații multiple cu privire la unicitatea teritoriului. Însă, capacitatea de implementare și de absorbție existentă în județul Tulcea este foarte mică. Greșeală pe care o face Ministerul fondurilor europene este că atribuie aceste resurse pe nevoi din birouri, contabilicește. Îmi asum ceea ce spun. Eu personal, am făcut o analiză asupra potențialului absorbției. M-au uitat la cât au absorbit toate entitățile din județul Tulcea din 2007 până în 2015. În jur de 270.000.000 de euro. 

C.R: Din miliardul acela?

F.M: Nu, în perioada 2007 – 2013.

C.R: Acum avem un plus.

F.M: Acum avem un miliard. Probabilitatea ca aceste entităţi să absoarbă de 4 ori mai mult este foarte mică. Nu văd decât niște erori de programare sua niște neconformități, niște necorelări între ceea ce înseamnă programarea acestor fonduri și realitățile economice și realitățile din piață. Pe ITI Delta Dunării s-a pornit acel pod între Brăila și Tulcea, care are o valoare de aproximativ 500.000.000 de euro. Cumva acoperă jumătatea din toți banii alocați. Însă, această abordare nu respectă strategia care a fost realizată pentru ITI, care a fost girată și de Banca Mondială. Sunt probleme foarte mari la ITI. Însă, sunt două zone care au potențial în România. Nu neapărat că sunt neglijate, dar nu beneficiază de întregul potențial pe care fondurile europene îl pot acorda. 

C.R: Vă reamintesc. Suntem la „Esențial”. Discutăm despre fondurile europene. Înțelegem despre ce este vorba și în același timp încercăm să vedem care este situația absorbției fondurilor europene și a programelor legate de fondurile europene, împreună cu domnul Florian Marin, reprezentantul lucrătorilor în comitetul de monitorizare al Fondului social european și în același timp președinte al Federației Sindicatelor Libere din România. Domnule Marin, ne-ați prezentat o imagine de ansamblu și câteva cifre legate de absorbția fondurilor europene. Am o întrebare mai generală. Până la urmă, despre ce este vorba atunci când discutăm despre fonduri europene?

F.M: Este vorba despre o sinergie de interese. Pe de o parte o sinergie de interese care vizează statul membru și Comisia Europeană. Europa 2020 beneficiază de niște ținte foarte clare, ținte asumate la nivel european de către Comisia Europeană în relația cu statul membru. Fondurile europene vizează crearea unui cadru care ajută statul membru să atingă acele ținte. Țintele vizează reducerea emisiilor de carbon, reducerea părăsirii timpurii a școlii, reducerea șomajului în rândul tinerilor. Sunt niște ținte profund legitime pe care orice stat ar trebui să și le asume, nu numai în relația cu o terță parte, cum ar fi Comisia Europeană, ci pentru cetățenii lui. Până la urmă sunt niște ținte decente. Europa a trecut de la o strategie Lisabona, foarte ambițioasă, prin care dorea să fie cea mai competitivă economie a lumii, la o abordare puțin mai prudentă în Europa 2020, cu o concentrare semnificativă pe mediu, care se va vedea în perioada de programare 2021 – 2027 și pe reducerea sărăciei.Era normal având în vedere că am ieșit dintr-o criză economică. Europa s-a refăcut. Variabila socialului în cadrul strategiei este mult mai puternică deoarece criza din 2011 a creat niște dezechilibre semnificative, cel puțin pe piața muncii.  

C.R: O să discutăm și despre cum vedeți viitorul exercițiu bugetar și de programare bugetară. Vreau să vă rog să vorbim măcar în câteva minute despre câteva proiecte pe care le-ați derulat de-a lungul timpului. Dacă vreți, plecăm din 2007 – 2013 să ajungem la zi și să ne spuneți cum a fost, cât de complicat sau nu, care erau diferențele și care au fost rezultatele, până la urmă.

F.M: Eu fiind în zona sindicală, aria mea de acoperire a vizat partea de business, în speță de companii, în special IMM-uri și companii mari și sistemul de relații industriale, în speță relația cu lucrătorul. Am văzut în aceste fonduri europene o oportunitate care m-a ajuta să cresc utilitatea și valoarea sindicatului în relația cu patronatul. După ce România a devenit membru al Uniunii Europene sindicatele au trebuit să își asume mult mai mult decât făceau în trecut. La nivelul Bruxellesului avem documente clar stabilite care includ sindicatele inclusiv în programarea, monitorizarea, chiar și în controlul fondurilor europene. Codul european de conduită privind parteneriatul aprobat în 2014 este o expresie clară asupra nevoii de parteneriat dintre stat și sindicate, patronate, respectiv ONG-uri.

C.R: Ştiu că sunt mai multe sindicate în România care au reușit să atragă fonduri europene pe diverse programe. Cred că este salutar.

F.M: Da. Nu trebuie să ne uităm la fondurile europene doar ca la niște resurse. Este o responsabilitate semnificativă. Îți asumi organizațional o serie de responsabilități și de riscuri care trebuie gestionate coerent. O să vă dau un exemplu de proiect care chiar a fost un proiect hulit politic, dar care s-a dovedit a fi un succes. În Constanța m-am ocupat de un proiect care viza construcţia unui centru de formare profesională pentru scafandri. Zona comercială a Mării Negre din România suferea profund pentru că nu avea scafandrii care să deservească platformele petroliere din zona comercială, dar și din zona noastră maritimă. Îmi amintesc că importam scafandrii din Marea Britanie cu 6.000 de lire. Împreună cu companiile care activau în zona comercială a Mării Negre am construit un centru, care este perfect autonom și care poate livra un scafandru similar cu autorizațiile IMCA, un scafandru profesionist.

C.R: Din acest punct de vedere am ajuns la nivel european. Sau mondial. Este un progres pe care l-ați realizat. În câţi ani s-a făcut acest proiect?

F.M: În 3 ani. El a fost construit undeva în 2011. A fost un demers ușor nebunesc. A fost un proiect de 5 milioane de euro. Îmi amintesc că Primăria ne-a pus la dispoziție o clădire veche. Noi, cu fondurile absorbite în cadrul unui proiect am construit centru. Construcția a vizat și bani privați din partea companiilor care erau nevoite pentru că aveau nevoie de scafandri, de forță de muncă. După aceea am calificat mai multe generații de scafandrii. Centru funcţionează şi acum și suntem în 2019. 

C.R: Asta este bine.

F.M: Un alt proiect care trebuie amintit este unul major pentru România, laserul de la Măgurele. Este un proiect care este finanţat din fonduri europene și care, sperăm noi, să genereze cel puțin trei premii Nobel în următorii 10 ani. Infrastructura finanțată permite cercetări care nu pot fi realizate în altă parte în Europa.

C.R: Da, este un proiect deosebit. El e în parametri, e în timp. Au mai fost discuții legate de mici întârzieri, dacă îmi aduc bine aminte. Nu cred că trebuie să apăsăm neapărat pe aceste lucruri, dar trebuie să și menționăm dacă din acest punct de vedere totul e OK.

F.M: Este un proiect care sufere ceva întârzieri în acest moment. Dacă ne uităm la cât s-a cheltuit din cât a fost alocat pentru respectivul proiect o să vedem că suntem destul de jos.
C.R: Trebuie să mai atragem bani?

F.M: Nu, Necheltuind nu am reușit să livrăm parametrii menţionaţi în proiect. Știu că a fost o discuție chiar luna trecută cu Ministerul fondurilor europene care a vizat exclusiv acest proiect pentru că nu ne permitem noi, ca stat, să eșuăm într-un proiect emblematic pentru România și care e așteptat de toată lumea. 

C.R: Și până la urmă, chiar pentru Europa.

F.M: Absolut. Trebuie să menționăm că institutele noastre de cercetare, deși au know how-ul, pentru că scriu proiecte ca să atragă fonduri europene, livrează un nivel destul de scăzut al cheltuielilor. Mă uit la Institutul Hulubei, care a livrat până acum un nivel de cheltuire de unde la 30% din cât putea să beneficieze sau cât putea s-a angajat să cheltuie. Acest lucru merită atenție. Dacă știm să facem cercetare sau vrem să facem cercetare, dar nu avem capacitate de administrare a acestor resurse sau de utilizare conformă, înseamnă că trebuie să consolidăm managerial aceste institute. Reorientarea structurală a economiei și această Europă inteligentă nu se face decât cu centre de cercetare. Iar România suferă profund.
C.R: Pot fi implicate în zona aceasta de cercetare probabil și universitățile. Pot ajunge și companiile private să facă în zona de clustere? Cum ar putea să intre aici?

F.M: Fără doar și poate. Cercetarea este un domeniu care integrează o întreagă paletă de actori interesați. Universitățile sunt foarte active în a atrage fonduri europene. Și anumite comanii, nu toate. Însă sunt destul de multe proiecte în zona de cercetare. Acum câteva zile mi-a picat în mână un proiect care viza accesul într-o incintă utilizând amprenta vocală. Sunt niște proiecte realmente frumoase, care ar putea să genereze valoare adăugată pentru România, mai ales că noi, la capitolul IT avem ceva creiere. Nu îndeajuns de multe pe cât ne-am dori. Avem know how-ul în zona aceasta și avem cea mai mare vitează a internetului din Europa, cu siguranță. Avem infrastructura. Ar fi păcat să nu o utilizăm.

C.R: E bine că dați și astfel de exemple concrete pentru că de multe ori senzația din afară este că sunt multe proiecte de cercetare dar care nu se materializează în lucruri foarte concrete pentru piață. Poate că mă înșel, poate că nu sau poate că am dreptate parțial.

F.M: Aveți dreptate parțial. Într-adevăr, există și programe operaționale care nu au reușit să răspundă nevoilor pieței așa cum ar trebui. Mai pe românește, banii s-au cheltuit în van. S-au prăpădit banii. Îmi cer scuze pentru expresie. Însă există și programe care au livrat elemente concrete și punctuale. De exemplu, POR a construit foarte mult. PNDR a construit. Dacă vă uitați la turismul rural, foarte multe pensiuni din zona agroturistică s-au finanțat din fonduri europene, drumuri, canalizări. Fondurile europene reprezintă o oportunitate majoră pentru România și o oportunitate care, în acest moment, nu este îndeajuns utilizată.

C.R: Sunt de acord. Doar o precizare să mai fac. La un moment dat am scris un material. Reiau ideea. Până la urmă, cred că noi, românii, trebuie să ne uităm, atunci când mergem prin orașele țării, prin satele țării, prin cartierele noastre, la acele plăcuțe care apr și vedem acolo stelele Uniunii Europene, vedem un proiect realizat cu bani europeni. Până la urmă, aceea este cea mai bună dovadă și cea mai clară a felului în care banii europeni ajung în România și a felului în care acești bani se utilizează, nu?

F.M: Fără doar și poate. Nu trebuie să scoatem din context faptul că România est eo țară diferită din punct de vedere al potențialului.

C.R: În ce sens?

F.M: În sensul în care potențialul României în Uniunea Europeană este unul major. Fondurile europene trebuie să exploateze și să pună în valoare acest potențial. Suntem țara cu cea mai mare biodiversitate din Uniunea Europeană. Suntem țara care are cea mai întinsă suprafață de situri Natura 2000. Avem Delta Dunării. Sunt niște elemente care pot contribui la bunăstarea românilor și trebuie finanțate în perioada următoare din fonduri europene.Evident că trebuie puțină viziune, trebuie puțină muncă și trebuie să ne asumăm noi ca stat, în speță guvernul, atât politic, cât și la nivelul guvernamental, convertirea acestor resurse în măsuri benefice pentru respectivele zone și pentru români. 

C.R: Când vorbim de un blocaj, unde se blochează aceste proiecte cu fonduri europene? La ministere? La autoritățile de management? La organizațiile intermediare?

F.M: Depinde la ce ne raportăm. Dau un exemplu concret cu privire la un risc pe care România îl are în perioada imediat următoare, anume proiectele retrospective. Acestea sunt proiectele finanțate din banii publici, din resurse naționale, bani cheltuiți deja, dar care au fost transferați deja către fondurile europene. De exemplu, ANOFM finanţează astfel de proiecte. Ministerul sănătății prin acele programe care erau finanţate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste proiecte sunt ușor diferite. Proiectele retrospective au ajutat programul operațional capital uman cu aproape 150.000.000 de euro în decembrie 2018. Însă sunt niște proiecte ce au o abordare diferită față de ce am stabilit în relația cu Bruxellesul. Sunt niște regulamente europene care trebuie respectate. Noi ne legăm de regulamentul 1081, 1083 și 1084 din 2013 care reglementează minimul de cerințe pe care statul membru le are în relația cu beneficiarii acestor fonduri. Anume, să existe un principiu al competiției, să existe niște obiective orizontale, să respecte principiul egalității de șanse. Putem să vorbim foarte mult. În decembrie, ca să livrăm absorbție și ca să salvăm bugetul de stat, pentru că suferea profund, am transferat aceste cheltuieli realizate deja de staul membru către fondurile europene. Dar contribuția acestor cheltuieli la obiectivele tematice, la reorientarea structurală a economiei este una limitată. O să ne trezim prin 2022, când nu mai avem timp să modificăm programe operaționale, că am cheltuit banii și că nu mai avem efecte palpabile în piață. Un exemplu concret pe care nu pot să nu îl dau este piața muncii. Am cheltuit sume importante pentru forța de muncă din România și cu toate acestea, economia României suferă profund datorită lipsei acute de forță de muncă.

C.R: Mai avem trei mute. V-aș ruga în acest răgaz să privim spre viitor. Pe de o parte, v-aș ruga, într-un minut, să îmi spuneți care sunt provocările pentru acest exercițiu financiar. Apoi, în două minut, să îmi spuneți despre ce se va schimba în viitorul exercițiu financiar care se va începe în 2021.

F.M: Când spun provocări imediate mă refer la anul 2019. Astfel, provocări imediate sunt gestionarea riscului de suspendare a decontărilor de către Comisia Europeană. Există acest risc. La finalul perioadei de programare să livrăm niște efecte conforme cu obiectivele tematice sau să cheltuim acești bani astfel încât contribuția lor la obiectivele strategiei Europa 2020 să fie cât mai mare. În acest moment, pe anumite piețe, această sinergie suferă profund. 

C.R: Următoare perioadă de programare 2021 – 2027 va fi totuși mult diferită. Numai dacă ne gândim că Marea Britanie, care era un contribuitor net la bugetul Uniunii Europene probabil nu va mai fi. 

F.M: Proiecțiile care sunt abordate vizează o creștere a anvelopei bugetare cu 8% pentru România. Dar bugetul încă se negociază. Așa s-a plecat la negocieri. Însă discutăm de o creștere a contribuției naționale. Ca anvelopă, noi tot pe acolo o să ne situăm. Evident că această modificare este afectată de Brexit. Brexit-ul a generat o creștere a contribuții naționale. Însă spre deosebire de alte state, precum Polonia, care au ieșit la negocieri cu niște scăderi sau cu o anvelopă bugetară mai mică decât au beneficiat în 2014 – 2020, România, dacă știe să gestioneze inteligent poate avea un procent mai mare sau o creștere per anvelopă.

C.R: Se schimbă și filosofia abordării fondurilor?

F.M: Se schimbă. În acest moment sunt destul de multe discuții dacă avem granturi sau instrumente financiare. Instrumentele financiare sunt mai degrabă niște instrumente sinergice cu modul de funcționare al capitalismului, al fondurilor de investiții. Granturi avem în momentul de față. Discutăm de tematica alocărilor. Europa și-a propus să aloce mult mai mult decât anticipam noi pe protecția mediului, economie circulară. Ori, România, în acest moment, are nevoie de autostrăzi, școli, spitale. Nu știu dacă ne avantajează o distribuție a fondurilor care pune protecția mediului și mediul înconjurător ca un obiectiv major pentru următoarea perioadă de programare. Sunt discuții în acest moment. Având și preşedinţia, România trebuie să medieze și trebuie să vadă cum iese din aceste 6 luni. Cred că în aceste 6 luni bugetul va fi aprobat, cel puțin ca anvelopă.

C.R: Vom avea mai multe informații și mai multe date referitoare la viitorul exercițiu bugetar.

F.M: Și vom avea o distribuție tematică. Tinerii și mediul înconjurător par să fie, așa cum vedem acum, prioritățile majore pentru următoarea perioadă de programare. 

 

Toate edițiile emisiunii Esențialhttps://www.rfi.ro/tag/esential

 

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și RFI România în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Asculta emisiunea Esențial din 29 ianuarie 2019
662