Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


George Vulcănescu : Războiul cu băncile ar putea impinge statul din nou în brațele de fier ale FMI

Un nou episod din lupta dintre guvern și bănci : Agenția Națională de Administrare Fiscală a început oficial descinderile, deocamdată la două instituții de creditare și în februarie vor controla o a treia bancă. Profit.ro spune că ANAF urmărește să vadă dacă băncile au încercat să scape de impozitul pe profit pentru câştigurile obţinute în anii din urmă,  respective pentru perioada 2013-2017.

Guvernul a acuzat băncile că și-au exportat profiturile. Puteau băncile să recurgă la inginerii financiare ca să nu dea bani statului roman? Surse din zona controlului fiscal spun că multe bănci s-au servit de astfel de inginerii, între timp interzise de directiva europeană 1164 din 2016, în vigoare în România din 2017. Analistul economic George Vulcănescu spune însă că se îndoiește că băncile ar fi recurs la astfel de practici după ce ele au fost scoase în afara legii. Așadar, în opinia acestuia, controalele ANAF s-ar putea să nu ducă la descoperirea vreunei ilegalități sau să, dacă fiscul ar impune totuși sancțiuni, acestea să fie contestate cu success în instanțe de către bănci. Așadar, în afară de câștigul pe termen scurt al guvernului care mizează că atacând băncile va câștiga capital electoral, bugetul de stat nu va avea de recuperate niciun leu în plus. Mai mult, bugetul riscă să piardă bani pentru că unele bănci se vor putea retrage pe fundalul acestor presiuni constant, altele nu vor mai investi și se vor sustrage de la finanțarea statului iar acesta va fi nevoit până la urmă să se finanțeze scump de pe piețele externe sau să fie împins din nou în brațele de fier ale FMI. Ascultați intergral interviul realizat de Lea Berzuc cu analistul economic George Vulcănescu…  

 

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânzhttps://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

 
Invitatul Zilei la RFI, analistul economic George Vulcănescu.