Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fermierii, mai mulți bani. Dar satele ce fac?

agroo_pixnio.jpg

În noua Politică Agricolă Comună va fi o singură regulă care va duce la încasarea plății pe înverzire
În noua Politică Agricolă Comună va fi o singură regulă care va duce la încasarea plății pe înverzire
Image source: 
pixnio.com

Sprijinul național pentru fermierii din spațiul comunitar a fost majorat la 20.000 de euro, banii putând fi dați fără a avea aprobare prealabilă din partea Bruxelles-ului, a decis Comisia Europeană.

Instituția a adoptat norme revizuite privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, majorând cuantumul maxim pe care autoritățile naționale îl pot utiliza pentru a-i pe sprijini pe fermieri. Astfel, cuantumul maxim al ajutoarelor care poate fi distribuit pe fermă pe o perioadă de trei ani va crește de la 15.000 de euro la 20.000 de euro.

Pentru a evita orice posibilă denaturare a concurenței, fiecare stat al Uniunii Europene dispune de un cuantum național maxim pe care nu îl poate depăși. Acesta va fi stabilit la 1,25% din producția agricolă anuală a țării pe aceeași perioadă de trei ani, în creștere față de valoarea de 1% prevăzută în normele actuale.

Dacă o țară nu cheltuiește mai mult de 50% din pachetul național total destinat ajutoarelor pentru un anumit sector agricol, aceasta poate majora și mai mult ajutoarele de minimis pe fermă, până la 25.000 de euro, iar plafonul național la 1,5% din producția anuală.

Pentru statele care optează pentru acest plafon maxim, noile norme prevăd înființarea de registre centrale obligatorii la nivel național. Se va ține astfel o evidență a ajutoarelor acordate, pentru ca furnizarea și monitorizarea ajutoarelor de minimis să fie mai simple și mai eficiente. Mai multe state membre mențin deja astfel de registre, ceea ce le va permite să aplice imediat plafoanele mai ridicate. Plafoanele majorate au intrat în vigoare la 14 martie și se pot aplica retroactiv pentru ajutoarele care îndeplinesc toate condițiile.

Discutăm noile decizii cu Mihaela Gherghișan, corespondent RFI la Bruxelles. Se alătură discuției și Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România.

 

Toate edițiile emisiunii Ruralhttps://www.rfi.ro/tag/rural/

Ascultă emisiunea Rural din 18 martie 2019
256