Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Medicii de familie se trezesc noaptea pentru a valida documentele de peste zi (Sandra Alexiu)

medic_familie_1_wikimedia_commons.png

Medicii de familie au acordat nota 0,33, din 10, sistemului informatic
Medicii de familie au acordat nota 0,33, din 10, sistemului informatic
Image source: 
wikimedia commons

Medicii de familie au ajuns la limita suportabilității pentru că sistemul informatic este ”în colaps total”, se plâng ei într-o scrisoare adresată Guvernului, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Ministrul Pintea spune că nu instituția sa răspunde de acest lucru.

”Sistemele informatice pe baza cărora ar trebui să se stabilească relația dintre prestatorii de servicii (medicii de familie), asigurător (Casa Națională de Asigurări de Sănătate) și beneficiar (pacient) funcționează cu sincope atât de mari încât mai curând se poate spune că nu funcționează”, afirmă la RFI Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București - Ilfov.

Astfel de probleme îi obligă pe medicii de familie ”să facă ture de noapte ca să valideze documentele”, iar ”disfuncționalitățile sistemului creează probleme insurmontabile medicului de familie, atât la nivel birocratic cât și în comunicarea cu pacientul. De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie - bilet de trimitere, rețetă electronică, trebuie validate în termen de maximum 72 de ore, însă au fost situații în care pe o perioada de 3 zile sistemul a funcționat, adunat, 2-3 ore”, mai spune Sandra Alexiu.

”Numărul și complexitatea problemelor fundamentale cu care se confruntă sistemul medical sunt depășite ca nivel de suportabilitate de chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie încercând să își facă datoria”, mai afirmă președintele Asociației Medicilor de Familie București - Ilfov.

 

Toate edițiile emisiunii Actualitatea de prânzhttps://www.rfi.ro/tag/actualitatea-de-pranz

Ascultă interviul acordat RFI de Sandra Alexiu