Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


România ar putea avea din 2020 festivaluri și evenimente publice eco sustenabile

România ar putea avea începând cu 2020 festivaluri și evenimente publice ECO, în care colectarea separată a deșeurilor de ambalaje să fie un segment obligatoriu și prioritar pentru organizatori. Asociația Act for Tomorrow a înaintat Ministerului Mediului o serie de recomandări cu privire la organizarea de festivaluri și evenimente sustenabile, iar vestea buna este ca acestea au fost incluse într-un nou proiect de lege, care propune o nouă abordare de organizare a evenimentelor din România, având la bază principiile dezvoltării sustenabile. 

România este gazda unora dintre cele mai mari festivaluri din Uniunea Europeană, iar numărul și dimensiunea acestor evenimente este în continuă creștere. Anual, peste 1 milion de persoane participă la marile festivaluri de muzică. Acestora li se adaugă participanții altor tipuri de evenimente sportive, culturale, precum concerte, serbări, târguri, zilele orașelor și comunelor, dar și manifestațiile religioase sau politice.

În ultimul an, Asociația Act for Tomorrow s-a implicat în multe campanii de conștientizare cu privire la colectarea separată a deșeurilor de ambalaje, în cadrul festivalurilor din România, cu scopul de a educa și încuraja organizatorii festivalurilor să fie prietenoși cu mediu, dar și de a promova conceptul de sustenabilitate în cadrul acestor evenimente. Astfel, în urma numeroaselor participări, asociația a întocmit o serie de concluzii și recomandări, care au fost înaintate Ministerului Mediului.

Propunerile transmise au fost incluse de Ministerul Mediului într-un Proiect de Lege, pentru modificarea și completarea Legii nr. 54/2012, proiectul de lege aflându-se în prezent în dezbatere publică.

Proiectul de lege propune o serie de măsuri care trebuie implementate de către organizatorii evenimentelor, pentru a diminua impactul negativ asupra mediului, printre care: să asigure infrastructura necesară colectării separate a deşeurilor pe minim trei fracții – reciclabile, nereciclabile și biodegradabile, precum şi cu toalete ecologice; să asigure marcarea punctelor pentru colectarea separată a deşeurilor şi afişarea regulilor privind colectarea separată, cu exemplificarea tipurilor de deşeuri; să asigure igienizarea și salubrizarea locului de desfășurare a evenimentului; să se asigure că produsele alimentare și băuturile comercializate sau oferite gratuit la locul de desfășurare a evenimentului sunt ambalate în ambalaje reutilizabile sau biodegradabile care respectă standardul SR 13432:2002; să furnizeze participanților informații specifice privind sistemul de colectare separată pus la dispoziție și a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru colectarea corectă a deșeurilor produse. 

Pentru a înțelege mai bine în ce constă aceste recomandări și cum ar putea arăta din 2020 un festival eco-friendly în România, în studioul RFI360 a fost invitată astăzi Andreea Petruț, Specialist Comunicare în cadrul Asociației Act for Tomorrow..

 

 

Mai multe amănunte despre activitatea asociației Act For Tomorrow, găsiți aici.