Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Actualitatea de joi, 28 noiembrie 2019

Predoiu Permisie Dragnea regulamentara Sectie Speciala.jpg

Cătălin Predoiu: Desființarea Secției Speciale trebuie să treacă prin Parlament (Sursa foto: site pnl)
Cătălin Predoiu: Desființarea Secției Speciale trebuie să treacă prin Parlament (Sursa foto: site pnl)

Guvernul ”nu își poate asuma o desființare peste noapte a Secției Speciale de investigare a magistratilor” și invocă nevoia de consens politic. Pe de alta parte, ministrul justitiei anunţă lansarea, saptamana viitoare, a procedurilor de selecţie a procurorului general şi a procurorilor şefi de la DNA şi DIICOT.

sumarul emisiunii 40 de minute 

 Recursul compensatoriu este greu de abrogat. Cătălin Predoiue de parere că o abrogare ”abruptă” a legii ar putea duce la un val de condamnări la CEDO, în condiţiile în care nu s-ar lua alte măsuri precum extinderea capacităţii sistemului de detenţie sau creşterea numărului consilierilor de probaţiune.

România are cea mai ridicată rată a mortalității din cauze tratabile dintre țările Uniunii Europene, arată un raport al oficialilor de la Bruxelles. Altfel spus, numeroase decese cauzate de boli de inima, pneumonie sau cancer colorectal ar putea fi evitate printr-o mai bună prevenție și prin tratament.  Țara noastră are și una dintre cele mai scăzute speranțe de viață din blocul comunitar.

Iar președintele Franței, Emmanuel Macron face precizari dupa controversatele sale afirmatii  că NATO este în ”moarte cerebrală. Intr-o conferinta de presa sustinuta la Paris cu seful Aliantei Nord Atlantice, Jens Stoltenberg, Macron spune ca declaratiile sale au fost un ”apel de trezire”, astfel încât liderii să discute serios toate problemele care nu au fost rezolvate și să găsească soluții.

 

Toate edițiile emisiunii 40 de minute: https://www.rfi.ro/tag/40-de-minute

 
Emisiunea 40 de minute din data de 28 noiembrie 2019