
Emisiunile RFI RO
Dan Petrescu: "Marea problemă a crescătorilor de oi este că nu avem abatoare"
dan_petrescu.jpg

Invitatul emisiunii a fost Dan Petrescu, unul dintre cei mai mari crescători de oi din zona Argeșului, președinte Asociației Profesionale a Ciobanilor.
"E o catastrofă ecologică pentru România, e tragic să auzim așa ceva. Nu e vina noastră, e numai a celor care transportă. Bineînțeles, a autorităților. Sunt multe variante cine este în culpă. Așteptăm raportul autorităților"
"Dacă transportul cu animale vii nu se mai produce, toți vom avea de suferit. Cea mai mare problemă e aceea că nu avem abatoare speciale pentru oi, așa cum sunt în celălalte țări. Noi avem doar câteva"
"Pe vremea lui Ceaușescu, transporturile cu oi se făceau cu avionul spre Orientul Mijlociu. Erau curse speciale, avioane care plecau zilnic din România. Au dispărut, cum a dispărut flota. Cel mai mult ne-a afectat însă, în ultima perioadă, oprirea exporturilor către Turcia"
Toate edițiile emisiunii Rural: https://www.rfi.ro/tag/rural/