Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Actualitatea de miercuri, 11 decembrie 2019

rating_financiar.jpg

Image source: 
RFI

”Românii vor simți în propriile buzunare perspectiva negativă a economiei românești”. Iată ce spune la RFI consultantul fiscal Adrian Bența, după ce Agenția de rating Standard & Poor's a revizuit perspectiva ratingului României la negativă.

Noul Executiv de la Bruxelles condus de Ursula von der Leyen a dat azi un prim examen în fața Parlamentului European. Este vorba despre pachetul Acordului Verde care propune eliminarea totală a emisiilor europene de gaze cu efect de seră pâna în 2050.

În Franța, protestele față de reforma pensiilor continuă. Premierul francez Edouard Philippe a detaliat, azi, proiectul, dar sindicatele sunt în continuare nemulţumite şi vor să rămână mobilizate.

Un lider USR șochează cu o declarație cu potențial rasist: “Avem o soluție de a scoate romii din Centrul Vechi. Prima dată trebuie curățenie și abia apoi poți face ceva acolo”, spune vicepreședintelui USR Botoșani, Adrian HOBJILĂ, care a încercat să își axplice afirmațiile într-un interviu acordat RFI.

 

Toate edițiile emisiunii 40 de minutehttps://www.rfi.ro/tag/40-de-minute