Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Decriptaj/ Securitatea, agent al contrarevoluției în decembrie 1989?

tragatori.jpg

Image source: 
Editura Polirom

Poliția politică a regimului comunist a acționat liniar în timpul Revoluției, după un plan de reprimare dinainte stabilit, iar după data de 22 decembrie a intrat într-o logică a rezistenței pe teritoriul ocupat de inamic. Iată teoria susținută în cartea Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, Andrei Ursu, Roland O. Thomasson şi Mădălin Hodor, apărută astăzi la editura Polirom.

Un rol important în doctrina de apărare îi revenea „luptei de rezistenţă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”. Aceasta s­-ar fi declanşat în momentul în care dictatorul ar fi fost înlăturat de la putere în urma unei invazii străine.

Securitatea urma să aibă un rol important în această luptă, fapt vizibil în articolele din revista strict secretă Securitatea, unde în anii ’80 apar din ce în ce mai frecvent articole pe această temă.

Potrivit autorilor, dintre care doi, respectiv domnii Mădălin Hodor și Andrei Ursu sunt invitații ediției din această seară a emisiunii Decriptaj, planul aplicat de securitate a constat în acțiuni violente, diversiune, acțiuni de dezinformare prin intermediul mas mediei dar și infiltrarea în noile structure de putere:

Mădălin Hodor:  Așa cum a existat o revoluție română începută la Timișoara, apoi la București, a existat și o contrarevoluție. În general, atunci când vorbim despre revoluția română avem această imagine a acelei mișcări populare, care ulterior a ajuns la București, fuga lui Ceaușescu și apoi ce a urmat după data de 22 decembrie, dar uităm că regimul lui Ceaușescu nu a fost doar Nicolae Ceaușescu. Regimul lui Ceaușescu era reprezentat aparatul  de partid, Securitate și restul instituțiilor care au funcționat până în 22 decembrie sub comanda lui directă și care au rămas pe loc. Mulți dintre oamenii din acest sistem nu erau de loc mulțumiți. NU doreau ca lucrurile să se întâmple, chiar dacă formal îi avem pe toți declamând în apariții la televiziunea liberă sau în balconul Comitetului Central, în după amiaza lui 22, că sunt cu revoluția, că sunt cu poporul.

Reporter: Ei doreau doar niște schimbări de fațadă? Până unde?

M.H: Da, doreau până la înlocuirea lui Nicolae Ceaușescu. Punct. Voiau doar înlocuirea lui Nicolae Ceaușescu cu un alt lider.

Rep: Și atunci au acționat în sensul unei contrarevoluții, domnule Andrei Ursu?

Andrei Ursu: Aș vrea să clarific. Securitatea, instrumentul principal de represiune al lui Nicolae Ceaușescu, a fost extrem de loială lui Ceaușescu. În această carte noi documentăm agendele de lucru ale șefilor Securității, ordinele, rapoartele, planurile de măsuri. Toată această documentație de la CNSAS arată că Securitatea nu a vrut până în ultimul moment să îl înlocuiască pe Nicolae Ceaușescu. Dacă a vrut ceva a fost ulterior, după 22, când și-a dat seama că partida e pierdută. A vrut să aibă un nou guvern pliant. În orice caz, să nu aibă revoluționari pe străzi și mai ales să nu le intre în unitățile Securității, să nu le ia dosarele. Au dorit să își asigure impunitatea, să se infiltreze în noile structuri și în felul ăsta să își păstreze puterea. Până în acel moment, până la ora 12 și chiar ulterior, o parte a Securității și chiar șefii au jucta la două capete. Pentru o vreme voiau să îl aducă înapoi pe Ceaușescu pentru că Ceaușescu le asigura puterea. Poporul acesta a fost îngenuchiat de Securitate datorită fricii pe care le-o insufla. Citind documentele de la CNSAS, toate dosarele pe care le avem la dispoziție, rezultă că erau destul de loiali de la vârf până la toate cadrele de la USLA, direcția a V-a, direcțiile întâi și doi de informații operative și până la direcția filaj. Investițiile pe care le-au avut pentru dotarea tehnică a Securității au fost disproporționate. Țara o ducea cum o ducea, însă Securitatea avea arme de proveniență NATO, occidentală. Asta am descoperit și aratăm în această carte.  Tot arsenalul NATO se afla în posesia Securității, în trupele speciale, rețeau care urma să îl aducă la putere pe Ceaușescu dacă pierdea puterea. Erau arme de luptă de gherilă. Am descoperit procesele verbale de predare primire a armamentului Securității de după 22 decembrie. Să fie clar. Nu au fost dezarmați pe 22, ci abia pe 4 ianuarie.

Rep: Se trăseseră cartușe? Asta se scrie în procesele verbale.

A.U: Am descoperit cu această ocazie și în premieră că s-au tras numai la unitatea de filaj, care nici măcar nu era cea mai importantă,  16.500 de gloanțe între 20 decembrie și 1 ianuarie.

Rep: Spuneți în cartea dumneavoastră că Securitatea a considerat la un moment dat că această mișcare din decembrie 1989 reprezenta acel episod al ocupării României de către o forță străină și ei urmau să acționeze. Unele dintre metodele pe care le enumerați în carte sunt atacuri de durată scurtă și violente concentrate asupra unor obiective de mare importanță, independente, cu forțe relativ puțin numeroase, dezinformarea inamicului prin căi și mijloace diversificate, respectiv prin presă, radio, televiziune, agenți, introducerea unor cadre acoperite în administrație instalată temporar de inamic. Seamănă cu ce s-a întâmplat în zilele care au urmat lui 22.

A.U: Este exact ce s-a întâmplat după 22!

Rep: Acestea erau documentele lor de lucru?

A.U: Sunt documentele lor pe care le-am descoperit. Mădălin ne-a ajutat mult cu identificarea acestor documente. După aceea le-am analizat unul câte unul. Sunt foarte explicite. Această descriere a luptei de rezistență, care este exact ce s-a întâmplat după 22, în realitate este descrisă pe 18 decembrie. Revenim puțin la Timișoara. Securitatea intrase în panică. Pe 17 decembrie s-a tras. Cel mai mult au tras securiștii. Avem foarte multe documente mărturii că au tras din Dacii, din mașini Aro, din blocuri, de pe terase. Victimele au fost cele mai multe din partea Securității.

Rep: Domnule Hodor, diversiunea care a urmat după tot ce s-a întâmplat, cum o explicați?

M.H: Revoluția a fost un fenomen istoric cursiv, care a început pe 14 – 15 în Timișoara, apoi Cluj, apoi Sibiu, apoi București. De la bun început, înainte de 22, Nicolae Ceaușescu, Iulian Vlad, Postelnicu, Milea au implementat o anumită viziune de citire a evenimentelor care s-a concretizat în acea stare de război. În momentul în care s-a primit acea parolă, „Radu cel frumos”, întreaga citire a acestei parole este alertă de război în ipoteza unei invazii externe. De aceea, Nicoale Ceaușescu prezintă în mod constant, în toate acele zile, evenimentele de la Timișoara ca nefiind revoltă populară. El spune tot timpul că în spatele evenimentelor de la Timișoara sunt ungurii sau rușii. Cadrul acesta al diversiunii a fost setat înainte de 22 decembrie. Practic, pentru ei, 22 decembrie nu este decât o schimbare imagistică a inamicului. La fel cum revoluționarii dinainte de 22 decembrie nu erau revoluționari, ci erau agenți ai unor puteri străine și după 22 a existat un alt inamic. Ei s-au pliat imediat pe această chestiune și au continuat să facă ceea ce făceau și înainte de 22 decembrie, doar că fără Nicolae Ceaușescu.

Emisiunea Decriptaj din 19 decembrie 2019