Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Şi dacă s-ar renunța la Politica Agricolă Comună?

Ideea nu este nouă, dar nimeni n-a spus-o până acum ca atare: PAC ar putea într-o zi să-şi piardă complet finanțarea. Dezbaterea, departe de a fi una filozofică, este cât se poate de actuală, mai ales după eșecul summitului UE privind bugetul comunitar pentru 2021-2027.

Politica Agricolă Comună (PAC) are avea nevoie în următorii șapte ani de 382 de miliarde de euro destinate subvențiilor directe și asta pentru a funcționa măcar ca până în prezent – adică nu foarte bine. 

În loc de această sumă, în primul buget post Brexit, Comisia Europeană a propus 324 de miliarde, adică o scădere cu 15%. 

O altă propunere, cea a președintelui UE Charles Michel, ameliorase puţin situaţia: 329 de miliarde pentru șapte ani și mai multă flexibilitate între capitolul bugetar al subvențiilor directe și cel al dezvoltării rurale. 

Teoretic, România nu ar pierdut în tot acest vals al cifrelor ci dimpotrivă. Subvențiile directe pentru fermierii români ar fi trebuit să primească  cele 0.4% în plus prevăzute de Comisie și se păstrează ideea flexibilității pentru dezvoltarea rurală (care pierde o parte din finanțare). 

Toate aceste sume sunt bune de dat uitării. Pentru moment, pe masa viitoarelor negocieri care se vor mai organiza la Bruxelles în acest an nu se mai află nicio propunere. Toate au fost respinse de clubul austerelor (Austria, Danemarca, Suedia și Olanda) care doresc o limitate a bugetului la 1% din VNB-ul UE și deci tăieri drastice de la bugetul politicilor mari. 

Nici măcar propunerea foarte austeră de anul trecut a Finlandei (care, ce-i drept , favoriza totuși PAC), nu a fost reținută. 

Dar ce vor austerele? Să dea Europei mai puţin bani în general sau să nu mai finanțeze anumite politici stufoase, ca Politica Agricolă Comună? Adică, pe șleau, nordul european s-a săturat oare să-i mai finanțeze pe agricultorii francezi? Şi dacă asta e situația, ce se va întâmpla? 

Trebuie spus că în cele din urmă, bătălia bugetului nu se dă pe bani, ca atare, ci este una politică: dispariția treptată a PAC – cea mai veche și cea mai costisitoare politică UE – reprezintă dispariția unei integrării europene pe model federal. Pe scurt, un fel de dispariție a UE așa cum o știm acum. 

Iar acest nu este doar un efect post Brexit, ci este o mai veche idee nord europeană, deja vehiculată la precedentul maraton bugetar din 2013. 

De altfel, Comisia Europeană, care în mod normal trebuie să apere cu dinții integrarea europeană, a propus în 2018 renaționalizarea parțială a PAC prin deblocarea banilor comunitari în baza unui proiect global național. 

Tendința se confirmă, deci. Acest plan, pe care țări ca Franța ar ști poate să-l facă, dar România nu, este primul pas spre „fiecare pe contul lui”, adică o dispariție a agriculturii europene așa cum știm acum și care este deja moartă și mai trăiește doar asistată de banii comunitari.