Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Liceul francez Anna de Noailles, educație pentru cetățenii lumii globale de mâine

Liceul francez Anna de Noailles marchează luna aceasta 100 de ani de activitate în România. Din 1920 și până astăzi a trecut prin numeroase provocări. Momentul aniversar a reprezentat un moment perfect pentru a vizita liceul.

 

Carole Soulagnes, directoarea liceului, explică: "Liceul Francez Anna de Noailles sărbătorește 100 de ani de la înființare. Într-adevăr, școala franceză din București s-a născut în 1920. Printre elevii săi s-au numărat și personalități celebre ca Jean d’Ormesson, al cărui tată a fost ambasador în România.

În 1940, din voința guvernului Franței, școala a devenit liceu de stat francez, condus de un director pe nume Georges de Menton. Această instituție de învățământ, liceul de stat francez, a absorbit două școli în plus față de școala franceză, una dintre ele fiind o academie care primea copii evrei, ceea ce a permis protejarea unora dintre aceștia.

În 1948, școala avea 130 de elevi, însă a fost închisă brutal de autoritățile române, regimul comunist neputând tolera o astfel de pedagogie deschisă, identică cu programele de învățământ din Franța. Școala a încetat astfel să funcționeze un timp și în 1960 și-a putut redeschide porțile însă nu și copiilor români.

Erau primiți doar copiii diplomaților și numai după Revoluție, în 1990, copiii români s-au putut înscrie din nou la Liceul Francez din București. Acesta era numele școlii în 1990. În 1998 și-a schimbat numele în Liceul Francez Anna de Noailles, ca simbol al relației franco-române, relație culturală, intelectuală foarte puternică și acesta a rămas numele liceului. Între timp locația școlii s-a schimbat de mai multe ori. În 1998, era pe strada Christian Tell, dar unele clase funcționau la alte adrese, de exemplu în zona Herăstrău, prin urmare a apărut un proiect de reunificare a tuturor acestor structuri.

După mai multe încercări nefinalizate, în 2013, în sfârșit, Liceul Francez Anna de Noailles s-a instalat într-un campus superb în nordul Bucureștiului. Așadar din 2013, toate clasele se regăsesc în această locație, cu un total astăzi de 1100 de elevi, de la grupa mică până la ultimul an de liceu. Elevii sunt în proporție de 45% de naționalitate franceză, 45% de naționalitate română și 10% alte naționalități. Avem în jur de 30 de naționalități reprezentate în liceu.

Elevii noștri regăsesc la noi învățământul francez așa cum este el în Franța sau oriunde în lume în cadrul rețelei Agenției pentru învățământul francez în străinătate, se pregătesc pentru bacalaureatul francez urmând cei 13 ani de școală care conduc la bacalaureat.

Cu această diplomă, se pot înscrie apoi în instituțiile de învățământ superior din întreaga lume. 50% din elevii noștri și-au continuat studiile în Franța, ceilalți au mers la universități ca McGill, Bocconi, în Olanda sau în Marea Britanie, iar unii dintre ei rămân în România unde se orientează mai ales către filierele francofone din învățământul medical.

Școala noastră este aleasă de familiile franceze dar și de familiile române datorită valorilor pe care le promovează, valorile învățământului francez din străinătate fiind valorile Republicii franceze, apoi pentru tipul de modelare intelectuală, îi pregătim pe elevi să aibă un spirit critic, să argumenteze, să dea dovadă de curiozitate științifică.

Punem de asemenea accentul pe autonomie, pe capacitatea de luare a deciziilor, iată ce caută părinții români atunci când se îndreaptă către noi. Așa stăteau lucrurile deja acum 100 de ani, așa stăteau și în anii 40, și astăzi părinții au aceleași motive. Școala trebuie astfel să poată răspunde acestor așteptări și o și face, oferind un învățământ de înaltă calitate, cu profesori de un nivel foarte bun, foarte implicați.

Și desigur ne uităm spre viitor, spre următorii 100 de ani. Sărbătorirea unui centenar este un eveniment foarte important, această perspectivă istorică ne permite să ne cunoaștem și să ne fundamentăm identitatea, dar ne concentrăm mereu pe viitor, cu proiecte de dezvoltare a învățării limbilor străine, de întărire a predării limbii engleze, proiecte digitale, o apropiere de mediul profesional, dezvoltăm parteneriate cu companii... Liceul francez Anna de Noailles continuă să reprezinte un loc de educare a cetățenilor lumii globale de mâine."  

 

Toate edițiile emisiunii Tânăr în Europahttps://www.rfi.ro/tag/tanar-europa