Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Andra Munteanu – Prinţesa rebelă de lângă Vaslui

A crescut pe câmp ca toţi copiii de la ţară, la Deleni, pe lângă Vaslui. Ştie cum arată cerul înstelat pe care se vede Calea Lactee, nu ca la oraş, unde vezi antenele de pe bloc. E legată de pământ şi din acest motiv este vie, o calitate rară în vremurile noastre. 

Andra Munteanu este la bază antreprenoare. Adică face lucruri, le gândeşte, le doreşte şi le dă formă. Ştie cu ce se mănâncă afacerile şi a adus experienţa ei profesională în zona socială. Se ocupă de şcoli, de profesori şi de copii.

Împreună cu mai mulţi parteneri au pus pe picioare Narada, o poveste cu profesori, copii, creativitate şi bucuria de a învăţa. În România lucrurile stau cam aşa : avem 42 % de copii şi adolescenţi analfabeţi funcţional. Cifra e imensă şi nu e de mirare că unii dintre ei au putut ajunge miniştri, deputaţi, senatori şi chiar prim ministru. Ne place sau nu ne place, asta e realitatea în care trăim şi în care toţi suntem complice. Ne văietăm că nimic nu merge şi fugim în cele patru colţuri ale lumii iar de acolo continuăm să înjuram România.

Dar mai sunt printre noi şi oameni care au rămas aici şi fac treabă. Sunt neştiuţi, televiziunile româneşti nu le spun povestea, preferă să ne otrăvească într-un breaking news fără sfârşit despre toţi damblagii din lume. Andra Munteanu este din categoria rebelilor care nu numai că visează la o lume mai bună ci îşi suflecă mânecile şi o nasc prin acţiunile lor. Narada are la activ o grămadă de proiecte şi o bună parte din ele sunt deja finanţate. Această mâna de tineri se încăpăţânează să creadă că România se poate schimba. În bine. Datorită lor, şcolile româneşti au devenit mai respirabile iar copiii şi profesorii au început să creadă în viitorul care bate la uşă.

O veţi descoperi pe Andra Munteanu la emisiunea mea de interviuri, « Noi venim din viitor », vineri de la cinci şi jumătate la şase şi, în reluare, sâmbătă după ştirile de la ora unsprezece, la RFI România. Avem o jumătate de oră în care vă invit să redescoperiţi, alături de această prinţesă rebelă, ce înseamnă să înveţi cine eşti învăţând pe alţii să înveţe. Mai multe despre ea şi proiectele ei puteţi afla la adresa : « narada.ro ».

 

 

Toate edițiile emisiunii Noi venim din viitorhttps://www.rfi.ro/tag/noi-venim-din-viitor