Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În Belarus, precum în România lui Ceaușescu?

După izbucnirea protestelor din Belarus, mulți comentatori din presa internațională l-au asemuit pe Alexandr Lukashenko cu fostul dictator comunist de la București, Nicolae Ceaușescu. Și i-au prevăzut un final asemănător.

Dacă istoria se va repeta – ceea ce nu se întâmplă întotdeauna – fosta republică sovietică va fi nevoită să treacă printr-o tranziție spre democrație, care la rândul ei va avea ceva elemente în comun cu România din perioada imediat următoare acelui decembrie 1989.

În primul rând, pentru că sistemul represiv de la Minsk nu a permis constituirea unei societăți civile puternice, ca să nu mai vorbim despre o opoziție politică în stare de a prelua imediat sarcina guvernării.

Zilele trecute am urmărit documentarul ”Belarus, o dictatură ca oricare alta”- realizat în 2015 de canalul cultural franco-german Arte.

Printre altele, documentarul îi înfățișa pe liderii mișcărilor contsatatare, oameni extraordinari, care au plătit cu libertatea prețul curajului lor. Dar este asta suficient?

Aflat la putere de 26 de ani, Lukashenko și-a construit, pas cu pas, un sistem administrativ și represiv care-l servește cu loialitate, de la palatul prezidențial până în ultimul kolhoz.

Refugiată în Lituania, opozanta lui Lukașenko, Svetlana Tihanovskaia, care a aprins fitilul protestelor, s-a declarat gata să devină liderul țării și a înaintat o listă a unui Consiliu Coordonator format din 20 de persoane, oameni din societatea civilă, care însă nu au avut contact cu guvernarea.

Situația seamănă întrucâtva cu cea din România de acum mai bine de 30 de ani, când, în absența unei structuri a opoziției, a fost creat la repezeală un Consiliu al Frontului Salvării Naționale, care a cuprins multe figuri ce i se opuseseră anterior lui Ceaușescu.

Dar cu toată buna-credință a acestor oameni, structura a ajuns destul de repede să fie înghițită de eșaloanele doi și trei ale Partidului Comunist și ale Securității.

Și în Belarus ne putem întreba dacă opozanții, în eventualitatea preluării puterii, vor putea mișca un deget fără măcar eșalonul secund al sistemului represiv actual. Care este de așteptat să pună bazele unui sistem corupt și abuziv. Mulți oameni nemulțumiți îl vor echivala aceasta cu democrația și, inevitabil, vor spune că ”înainte era mai bine”.

Veți spune că, până la urmă, experiența României arată că acste inconveniente pot fi depășite. În definitiv, România are azi o societate civilă puternică și o democrație, dacă nu exemplară, cel puțin funcțională.

Da, numai că România a avut spațiu de respiro. În anii 1990, URSS și apoi Rusia erau prea slăbite pentru a mai putea interveni. În plus, memoria colectivă păstra încă vie imaginea unei Românii interbelice, puternic legată, politic, cultural și afectiv, de Occident. Când Vladimir Putin a început să devină amenințător, România avea déjà conștiința că este parte a Europei.

Apoi, Belarusul este dependent economic de Rusia, cu care desfășoară jumătate din comerțul său exterior. Ponderea Uniunii Europene nu ajunge nici măcar la 20%, potrivit datelor Comisiei Europene.

Rusia furnizează Belarusului energie sub prețul pieței. Iar din această țară pleacă spre Rusia vehicule grele, produse alimentare sau încălțăminte de o calitate care le face imposibil de vândut pe piețele vestice.

Și aici, iarăși ne amintim de România anilor 1990, cu dureroasa tranziție întinsă pe mai bine de un deceniu.

Libertatea va avea în preț și pentru poporul din Belarus, iar Uniunea Europeană trebuie să fie conștientă că ajutorul său va fi esențial.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica