Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gáspár György: "De fiecare dată supraviețuiește nu specia cea mai puternică, ci aceea care se adaptează cel mai bine."

gaspar_gyorgy2.jpg

Gáspár György
Gáspár György
Image source: 
Pagina Facebook: Gáspár György

În mod obișnuit, în luna octobrie aveam conferința Epic Talk. Eveniment dedicat la precedenta ediție, celor care vor să-și îmbunătățească relațiile cu părinții partenerilor, adulților ce își doresc să-și explice anumite comportamente pe care le au în relația cu frații, înțelegerea copilul invizilbil, sau a divinității, indivizilor ce vor să-și depășească limitele prin traversarea propriilor bariere interioare, precum și persoanelor interesate de procesul de dezvoltare personală și autocunoaștere. În 2020, Epic Talk nu mai poate strânge oamenii și nevoia lor de relaționare într-un singur loc, dar despre succes și eșec, despre răni deschise și pansamente sufletești, continua să se vorbească sub hastagul #EpicTalk și în acest an complicat. Un an în care, după cum spune Gașpar Gyorgy, supraviețuiesc nu cei mai puternici, ci tocmai cei care reușesc să se adapteze mai bine la noua realitate.

"Fiecare criză, fiecare perioadă complicată din viața noastră din istoria omenirii, vine cu o serie de pericole cu o serie de riscuri sau cu o serie de oportunități de creștere, însă ține de noi ține de curajul nostru ține, de deschiderea noastră de a accepta această invitație a transformării, sau de a ne lăsa seduși de ce a fost în trecut și de a lupta cu realitatea cu noi cu ceilalți. Așa cum spune și Darwin, de fiecare dată supraviețuiește nu specia cea mai inteligentă sau cea mai puternică ci aceea care se adaptează cel mai bine, și cred că același lucru îl trăim și noi în prezent. Probabil că rata a problemelor de sănătate mintală va exploda. Deja stăm destul de rău la capitolul tulburări de anxietate tulburări de depresie și de adicție. N-am auzit niciodată din partea colegilor mei din țară și din străinătate subliniez încă o dată, să fie atât de îngrijorați în legătură cu consumul de alcool, în legătură cu consumul de droguri cu consumul de diferite substanțe, pentru că asta se întâmplă dacă nu îndrăznești să îți accepți emoțiile dificile și să îți permiți să crești, din păcate încerci să-ți inhibi emoțiile și atunci ai nevoie de niște comportamente pentru a-ți anestezia toată trăirea din corp, și aceste comportamente de regulă sunt consumurile de diferite feluri. Aceia dintre noi care însă acceptă această invitație de transformare, de schimbare, de resetare, de reinventare, ia să văd cum anume îmi pot îmbunătăți relația cu propria persoană, cu partenerul de viață, cu copilul, ce am de învățat care sunt concluziile pe care le voi trasa, aceștia sunt oamenii care pe moment nu se vor simți bine pentru că e nevoie să ieși din zona de confort și asta nu ne place. Atunci când vine vorba de schimbare ne întâlnim cu foarte multe incertitudini, cu foarte multă neliniște, și dacă noi nu avem iar o abilitate în a relaționa cu propriile sentimente atunci vom spune că frica pe care o simt acum, când vine vorba de schimbare, e un indicator care îmi șoptește că nu ar trebui să mă schimb. E bine momentul respectiv mă pierd pe mine. Însă dacă am o disponibilitate de a fi atent la propria persoană, dacă am acest obicei de a face analiza personală o să îmi dau seama că da atunci când vine vorba de schimbare, e greu, e dificil, e complicat, dar toate acestea fac parte din viață și atunci voi merge mai departe, voi găsi motivația resursele necesare pentru a transforma toată această pandemie într un context de creștere, pentru ca în momentul în care se găsește, nu știu, leacul vaccinuri, modalitatea prin care să băgăm în sfârșit acest virus în carantină să nu ne mai bage el pe noi în carantină, deci atunci când vom ajunge în acel punct pe care ni-l dorim cu toții, să ne dăm seama că suntem oameni mult mai buni decât am fost la începutul anului când a izbucnit această pandemie."

Gáspár György este psiholog clinician, psihoterapeut relațional, co-fondator al conceptului paginadepsihologie.ro și președintele Asociației Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie. Este membru al Colegiului Psihologilor din România și autorul a cinci cărți, ultima dintre ele "Suflete de Sticlă" (2020).

În 2020, Epic Talk inseamnă podcast, și nu e singurul. Un alt produs audio, numai bun de ascultat, se numește "Reconectat", iar un alt proiect interesant, video de această dată, se numește Brave Talk. Despre toate acestea, în interviul realizat de Valentin Panduru pentru RFI360, cu Gáspár György.

"Ne putem revolta împotriva vieții pentru că petrecem mai mult sau mai puțin timp în mașină, depinde de distanța pe care o parcurgem zi de zi, dar cred că e o dovadă de inteligență emoțională să vedem ce putem face în acel timp și putem înjura tot traficul, toți parlamentarii, toți oamenii care nu se străduiesc să fie o fluiditate mai mare când suntem la volan sau putem găsi niște activități care efectiv să ne ajute să creștem să ne dezvoltăm și cred că pot că asta e o alegere foarte bună să folosești timpul respectiv într-o manieră constructivă. Mai avem un produs care e realizat de colega mea Cristina Petrescu Ghenea, se numește Reconectat, și aici obiectivul principal este acela de a relua relația cu propriul corp, de a fi un pic mai aproape de sinele nostru, altfel decât prin intermediul gândurilor sau prin intermediul emoțiilor noastre. De exemplu un lucru foarte interesant pe care l-am observat eu în ședințele de psihoterapie, este că foarte mulți oameni, aș îndrăzni să spun că un procent extrem de mare undeva de peste 70 la sută dintre clienții cu care lucrez, îmi spun că au învățat cumva să facă față dificultăților vieții și provocărilor vieții prin faptul că s-au retras în propria minte, nu mai trăiesc în corpul lor, nu mai trăim în corpul nostru, nu suntem în contact cu ceea ce ne transmit diferitele părți ale corpului, ci efectiv credem extrem de mult în gânduri, în poveștile pe care mintea le construiește, și atunci nu ne mai bucurăm cu adevărat de viață. Cel de-a doilea podcast pune un accent foarte foarte mare pe cum putem reveni în casa corpului nostru. Cum anume putem să ne reîmprietenim cu această minunată "carcasă" numită corp de care avem nevoie pentru a funcționa, avem nevoie să ne îndreptăm din nou atenția conștientă asupra trupului nostru."