
Emisiunile RFI RO
Actualitatea de marti, 27 octombrie 2020
covid-19-tw6.png

sumarul emisiunii 40 de minute
La Paris, premierul Ludovic Orban alaturi de omologul sau francez a semnat documentul pentru actualizarea Parteneriatului strategic Franța – România și a Foii de parcurs pe următorii 4 ani. Francezii s-au aratat interesati sa participe la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă dar și la reparațiile care trebuie făcute la reactorul 1. Discuțiile au vizat și participarea Franței la programul național de înzestrare militară a Romaniei.
Iar francezii sunt în aşteptarea unor noi restricţii de circulaţie în contextul în care, după cum afirmă unii specialişti, epidemia pare să fi ieşit de sub control. Executivul se consultă cu liderii principalelor partide politice, cu şefii sindicali şi cu alţi actori sociali pentru a decide viitoarele măsuri într-o incercare de a obtine un consens general.