Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Și dacă, totuși, am traversat cei mai buni 30 de ani din istoria României?

pexels-eduard-balan-775482.jpg

Image source: 
Eduard Bălan

Dezbatere RFI România: a reușit modernizarea ultimilor 30 de ani? Cum rămâne cu decalajul istoric și cine poartă vina principală, Imperiul Otoman sau Biserica bizantină? Cum de s-a produs miracolul ”generației de la 1848”? Și ce ar trebui să știe tinerii de azi despre aceasta? Ovidiu Nahoi a discutat cu istoricii Adrian Niculescu și Bogdan Bucur.

Reporter: Sunt 30 de ani de când RFI se află în România. Nu vorbim despre noi în această perioadă. Cred că v-ați obișnuit deja în aceste zile. Vorbim despre ceea ce a trăit România în acești 30 de ani. E o generație aproape. De aceea și proiectul nostru se cheamă Generația RFI. E o generație care a trăit multe, care a luat România dintr-un întuneric aproape deplin și a adus-o astăzi într-o situație despre care putem să discutăm multe. Au fost 30 de ani de modernizare reușită, modernizare nereușită, modernizare parțială. Despre modernizare este vorba astăzi în dezbaterea noastră. Despre modernizare vorbim cu istorici. Pentru că România a parcurs diferite perioade de modernizare, poate că toată istoria noastră modernă este o istorie a modernizării.

Îmi aduc aminte că în aceeași formulă am discutat acum un an și puține zile despre cartea lui Bogdan Bucur, Sociologia proastei guvernări în România interbelică. Bogdan Bucur, până la urmă, perioada asta de 30 de ani, dacă e să o privim prin prisma modernizării, cu ce am putea să o asemuim din istoria României?

Bogdan Bucur: ”Este cea mai bună perioadă din istoria României. Datele economice, indicatorii socio-economici, demografici sau de altă natură, chiar și culturali sau în ceea ce privește educația, ne arată faptul că astăzi România stă cel mai bine prin comparație cu toate perioadele istorice pe care le-a traversat. Convergența dintre România  și Uniunea Europeană atinge astăzi, cel puțin în ceea ce privește salariul mediu, ca să luăm doar un indicator, un procent de peste 60%, ceea ce nu s-a întâmplat aproape niciodată. Să nu uităm că la momentul începerii procesului de integrarea europeană această convergență era de puțin peste 40%.

Cred că atunci când discutăm despre modernizarea României și mai cu seamă despre această a doua modernizarea a României post-decembristă, trebuie să admitem, în ciuda nemulțumirilor noastre justificate, că este un succes. Să nu uităm că avem alături de noi și alte exemple.

Nouă ne place tot timpul să ne comparăm cu situațiile excepționale. Cred că ar fi bine ca din când în când să aruncăm o privire și către Belgrad. Cred că ar fi bine să ne uităm și către Chișinău sau către spațiul ucrainean, care au cunoscut perioade de stagnare și perioade de non evoluție.

Dacă îmi permiteți, v-aș da câteva cifre. M-am pregătit pentru emisiunea asta. Să știe și cei care ne urmăresc cam cum stăm. Este foarte ușor să aruncăm cu vorbele și să discutăm a la lejer. Dar întotdeauna cifrele au meritul de a ne aduce cu picioarele cu picioarele pe pământ. Sunt o bună bază pentru a începe această discuție. De pildă, PIB-ul României la 1989 era de puțin peste 40 mld. euro. Evident că cifrele sunt refăcute. Astăzi este de peste 200 mld. euro.

Evident că sunt cifre aduse la ziua de azi, ca să evităm eventualele întrebări. De pildă, în 1989 cu un salariu mediu pe economie se puteau cumpăra 4 coșuri medii de consum alimentar. În 2014 cu același salariu mediu pe economie se puteau cumpăra de două ori mai multe coșuri medii de consum alimentar, anume peste 8.

În ciuda faptului că România avea în 1989 peste 8 milioane de salariați, astăzi ea are la jumătate. Pe revers, cifra pensionarilor a crescut de la la puțin peste 3 milioane de pensionari în 1989 la 5 milioane de pensionari astăzi. Pare de necrezut, dar situația economică confirmă faptul că PIB-ul s-a majorat cu 200% față de nivelul anului 1989 și cu 100% față de nivelul anului 2000.

Puterea de cumpărare locală în România este astăzi la 63% din puterea de cumpărare medie din Germania. Salariul mediu net este de patru ori mai mare astăzi decât era acum 15 ani.

E adevărat că există și decalaje în ceea ce privește dezvoltarea în interiorul țării. Asta trebuie să ne preocupe. Capitala București stă foarte bine din punct de vedere economic. Este adevărat că restul regiunilor țării nu stau la fel de bine. De pildă, este un decalaj pe cale de a se accentua între județele din Moldova și cele din Transilvania. Asta e o temă importantă. Deja decalajul de dezvoltare economică este dublu în Transilvania față de Moldova, lucru care, repet, trebuie să ne pună pe gânduri.

Să ne uităm un pic la Republica Moldova și la Ucraina. De pildă, doar dacă ne uităm la PIB-ul capitalei București, acesta s-a cvadruplat în ultimii 15 ani de la 62 mld. lei, în 2005, la peste 260 mld lei în 2020. Trebuie să spunem că PIB-ul capitalei reprezintă jumătate din cel al Ucrainei. Doar PIB-ul capitalei României este jumătate din PIB-ul întregii Ucraine, care știm ce înseamnă pe hartă! Și este de cinci ori mai mare decât cel al Republicii Moldova.

De altfel, dacă Republica Moldova s-ar uni astăzi cu România, regiunea Chișinău, care este cea mai dezvoltată, ar fi undeva între locul 8 și locul 16 în județele României. Regiunea Chișinău în Republica Moldova înseamnă jumătate din PIB-ul Republicii Moldova.

Aș închide această intervenție cu o cu o glumă. E bine să și glumim, domnule Nahoi, domnule profesor Niculescu. Știți cum îmi pare această nemulțumire și această discuție perpetuă a românilor în legătură cu propria țară? E o glumă. Spune cineva: „Ce mi-aș mai dori să merg la New York!”. Și îl întreabă celălalt: „Dar ai mai fost?”. „Nu, dar mi-am mai dorit.”. Așa și această discuție. „Ce mi-aș mai dori să fiu ca la Londra!” „Dar ai mai fost?” „Nu, niciodată.”

Adrian Niculescu: Niciodată România nu a fost mai bine decât este acum, în ultimii 30 de ani. Asta în ciuda Casandrelor, care sunt enorm de multe. Și printre studenții noștri opinia comună este exact invers față de ceea ce ați auzit dumneavoastră adineauri argumentat cu cifre .

O să vă spun un lucru. Acum un an, cred că erați și dumneavoastră cu noi, s-a reinaugurat statuia marelui Ion Brătianu din Piața Universității.

S-a făcut un fel de pseudo inaugurare, o chestie absolut aberantă. Acea statuie, până nu o să aibă o plăcută pe care să scrie „statuie demolată în 1948 de regimul comunist și repusă de Primăria Generală în octombrie 2019” nu o să o consider niciodată terminată. Era 10 octombrie.

Venind la școală am avut cursuri. Mă întrebați de studenți. O să vă dau un răspuns. Eu le-am spus studenților că s-a inaugurat, că s-a repus după 70 de ani acea statuie acolo.

Dau un exemplu: am pus întrebarea câți dintre ei știau că statuia lui Carol I din piaţa Palatului Regal a lipsit din peisaj din 1948 până în anul 2004. Răspunsul a fost zero. Nimeni nu știa și nici nu s-a gândit, că statuia aceasta era absolut incompatibilă cu regimul comunist şi că această statuie, cu un rege al României, a fost demolată şi nu a mai existat timp de aproape 60 de ani, deşi aceştia sunt studenți de elită, cremă de cremă!

Bineînțeles că ei vin cu aceste informații pe care le iau de la bunicii, de la părinții lor, care este opinia publică comună, că lucrurile merg din rău în mai rău, că mergem spre dezastru, vai ce nenorocire, când niciodată în istoria noastră, așa cum spunea Bogdan, nu am fost cum suntem acum. Dați-mi voie să vă dau două, trei exemple mai concrete. În primul rând, trebuie să ținem minte un lucru. Leul, RON, de astăzi este exact leul lui Nicolae Ceaușescu din anii 1980. Ca și în timpul lui Ceaușescu, astăzi un salariu mic e în jur de 2.000 de lei.

Un salariu un pic mai bun era la undeva 2.500 – 3.000 de lei. 4.000 era un salariu deja mare. Sunt exact valorile de astăzi. Ținând cont că acestea sunt salariile, astăzi un pachet de unt costă 8-9 lei, în timpul lui Ceaușescu era 11 lei. Un litru de benzină astăzi este 4-5 lei. Era 9 lei sub Ceaușescu.

 O pâine Dâmbovița era 2.75, iar astăzi este 1 leu, 1.3 lei, iar la supermarket găsești și puțin mai ieftin cu 80-90 de bani. Un litru de ulei era 13 lei. Acum e vreo 4 lei.

O ciocolată cu lapte atunci era 8 lei. Nu mai vorbim de calitatea sinistră, gudron, cauciuc! Față de ce avem noi acum... Dar nu o găseai. Se găsea o ciocolată chinezească. Cred că generația dumneavoastră își aduce aminte. Costa 12 lei. Și era maximul ce se putea imagina. Noi acum cred că am râde dacă ne-ar spune cineva azi de ciocolată chinezească.

 

 

Rep: Sigur că viața de zi cu zi din punctul de vedere al mersului la market este mai ușoară. Trăim într-o societate de consum. Dar mergând nu doar la perioada interbelică, ci la perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, Bogdan Bucur, vedem, o mare dezvoltare a infrastructurii. România capătă căi ferate. În mod clar, calea ferată, la vremea aceea era, echivalentul autostrăzii de azi. Nu mai vorbim despre câteva lucrări inginerești de mare prestigiu, cum a fost și încă mai este, podul de la Cernavodă. Mulți vor spune: iată ce a rămas de la oamenii aceia! Asta cum o explicăm?

B.B: Este evident că România la sfârșitul secolului al XIX-lea avea ce să îmbunătățească, avea ce să facă. Să nu uităm că nu era aproape nimic făcut. Este foarte trist, dar la noi aproape totul începe cu o dată cu 1830, o dată cu regulamentele organice. Am scris un articol recent pentru un volum colectiv. În felul acesta, am trecut peste comentariile și mărturiile călătorilor străini care au tranzitat spațiul moldo-valah până către a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Nici mie nu mi-a venit să cred. Nu știam că primul drum pietruit din Țara Românească a fost Calea Victoriei, puțin după 1840. Cei care ne ascultă nu știu dacă realizează ce înseamnă primul drum pietruit, Calea Victoriei 1840, în condițiile în care toate drumurile din interiorul unei urbe romane, unei colonii, unei metropole romane, toate erau pietruite, acum 2.000 de ani.

La noi totul începe de la jumătatea veacului al XIX-lea. Am făcut și noi cât s-a putut, atât cât ne-a permis bugetul. Trebuie să înțelegem că Țara Românească și Moldova, Vechiul Regat, s-au confruntat cu o lipsă de resurse, inclusiv de natură financiară, dar și materială, în general o lipsă de resurse teribilă, de care trebuie să fim conștienți. Nu am prea avut de unde să accesăm fonduri și să luăm bani ieftini, cum se spune astăzi. De aceea, în lumina acestor experiențe, noi trebuie să apreciem faptul că pentru prima dată în istoria României, noi putem accesa fonduri europene și să primim bani aproape gratis și mulți.

Rep: Acum e vorba de 80 mld. E o sumă greu de imaginat.

B.B: Sunt sume uriașe. Este pentru prima dată în istoria noastră când avem acces la asemenea fonduri pentru a ne dezvolta țara. Am făcut-o în trecut cu măruntele noastre resurse, cu puținele noastre fonduri, cu puținul nostru buget de stat. Atât s-a putut. Nu cred că se putea mai mult.

Rep: Domnule profesor Niculescu, cum de a apărut atunci generația de la 1848 când în țara asta nu era nimic?

A.N: Acesta  fost miracolul de la 1848. Așa cum avem un miracol grec în secolul VI-V înaintea erei noastre și apar Pericle, Acropole, Partenonul, avem și noi un miracol românesc. O generație spontană, o generație fără trecut, care se integrează excepțional, o elită, un strat extraordinar de firav, dar care se integrează perfect în societatea aceea. E vorba de Bălcescu, Brătienii și așa mai departe.

Rep: Domnule profesor, câți erau cu totul?

A.N: Statistic nu este relevant. Eu întotdeauna spun asta studenților. Am și scris-o. Este irelevant din punct de vedere statistic. România e produsul a unei număr de persoane irelevant statistic, probabil în jur de 200. Cu timpul s-a mai mărit. Dar întotdeauna noi avem un decalaj de 500 de ani. Trebuie să ținem minte chestia asta și să ne vedem lungul nasului. Dar să și înțelegem ceea ce a spus Bogdan, dar ce spun și eu studenților mei, asta e gaura noastră din cauza apartenenței la civilizația răsăriteană prin bizantino-ortodoxie. Dacă vreți, ăsta este responsabilul fundamental.

Rep: Nu dăm vina pe Imperiul Otoman?

A.N: Nu are nicio legătură! În micile zone de influență a bisericii occidentale, catolice, pentru că nu vorbim despre reformă acolo, la Dubrovnik de exemplu, care erau sub Imperiul Otoman, lucrurile arătau ca în Italia! Era absolut la fel ca în Italia. Recent am văzut un film despre Dubrovnik pe TVR1, splendid, un documentar. Acolo era Italia și erau sub Imperiul Otoman. Plăteau tribut, aveau același statut cu Țările Române.

Dar e o problemă legată de modul de a fi al răsăritenilor, al bisericii bizantine, impropriu, comun, popular zisă ortodoxă și lumea născută din creștinismul occidental, cel catolic în speță.

 

Toate edițiile emisiunii Decriptaj: https://www.rfi.ro/tag/decriptaj

 
 
Tags: