
Emisiunile RFI RO
Sedativele, noile droguri ale acestei generații de adolescenți
sedative.jpg

Ce ce mai grav e că în acest moment nu există programe care să vină în sprijinul acestor copii, explică la RFI doctorul Eugen Hriscu, președintele Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală.
"Din câte știu eu în București, dar și în țară nu există centre dedicate pentru tratatea problemelor de sănătate mintală ale adolescenților.
Dacă pentru copiii mici mai avem intervențiile pentru tulburările psihiatrice și psihice, cum sunt cele pentru autism sau ADHD, pentru acești adolescenți, pentru problemele lor nu există niște centre care să ofere servicii (cu excepția spitalelor de psihiatrie) Deci în momentul de față tot ce putem să le spunem acestor părinți este "așteptați ca acest copil să facă 18 ani"...
Asta înseamnă o agravare a problemelor, explică specialistul. Este vârsta la care acești tineri încep să experimenteze și cum România este un loc în care aproapte totul este permis și aproape totul este posibil vedem tineri care încep sa consume droguri, alcool, au acces la jocuri de noroc....
Există niște mesaje triumfaliste ale autorităților cum că tinerii români consumă mai puțin cannabis decât media europeană, pe de altă parte, tinerii români consumă droguri tari, cum ar fi etnobotanicele, într-o proporție mai mare decât media europeană...
Cea mai mare problemă cu care adolescenții se confruntă în momentul de față este destructurarea și dezorganizarea masivă a societății în care trăiesc.
Se instalează o instabilitate psihologică pe fondul lipsei de sens și de direcție, iar răspunsul de multe ori apare sub forma renunțării la luptă, fie prin pasivitate, fie prin frondă.
Consumul de sedative a crescut foarte mult în rândul adolescenților în ultima perioadă. În România, conform ultimului studiu pe adolescenții de 15 ani, a depășit media europeană.
Faptul că sedativele au devenit noile droguri ale acestei generații spune ceva despre probleme cu care se confruntă acești tineri.
Problemelor de sănătate mintală și de comportament ale copiilor și adolescenților vor avea prioritate în cadrul unei noi clinici destinate special adolescenților: ALIAT TEEN.
Este nevoie însă de mult mai multe astfel de programe, mai atrage atenția Eugen Hriscu, invitat astăzi la Tânăr în Europa.
Toate edițiile emisiunii Tânăr în Europa: https://www.rfi.ro/tag/tanar-europa