Emisiunile RFI RO
18 Februarie 2021
Institutul Național al Patrimoniului lansează "Arheologia pentru toți"
Conferințele „Arheologia pentru toți” vor aduce în atenția tuturor situri arheologice de pe teritoriul României care aparțin epocilor preistorice și istorice, în cadrul a aproximativ 30 de prelegeri susținute pe parcursul a 24 de luni. Fiecare sit arheologic va fi prezentat de către coordonatorul științific al monumentului într-un limbaj cât mai accesibil publicului larg.
Primii invitati au fost Felix Marcu, arheolog-expert, Directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei și Ștefan Bâlici, arhitect, Directorul Institutului Național al Patrimoniului, doi dintre profesioniștii de al căror nume se leagă unul dintre cele mai importante proiecte de promovare și punere în valoare a patrimoniului arheologic românesc - Programul Național Limes.
Aceasta este, de altfel, și tema principală de anul acesta a întâlnirilor publicului larg cu arheologia. Urmează, așadar, un an de descoperiri, cu ajutorul specialiștilor, a celor mai interesante situri arheologice de pe fosta graniță a Imperiului Roman – pentru care România pregătește în acest an dosarul de candidatură pentru înscrierea pe lista Patrimoniul Cultural Mondial (UNESCO)

În întâlnirea de miercuri, 17 februarie, s-a discutat despre importanta Programului Național Limes și s-a facut o primă oprire - virtuală și cu ghidajul specialiștilor - la Castrul roman de la Bologa, jud. Cluj. Conferintele pot fi vizionate pe pagina evenimentului si a Institutului National al Patrimoniului.
L-am invitat pe Ștefan Bâlici, Directorul Institutului Național al Patrimoniului sa ne dea detalii despre proiect.