
Emisiunile RFI RO
Actualitatea de luni, 28 iunie 2021
elevi_afp_2.jpg

sumarul emisiunii 40 de minute
De la 1 iulie, românii care vor să se interneze într-un spital privat vor afla, de la bun început, cât trebuie să scoată din buzunar pe lângă ceea ce le poate deconta statul. Li se va face o ofertă cu costurile estimative, valabila 5 zile lucrătoare, timp in care pacientul trebuie să se gândească dacă accepta conditiile. Asociatia Medicilor din Ambulator avertizeaza ca in unele cazuri s-ar putea ajunge in situatia in care pacientul sa plateasca de doua ori un serviciu medical…
Aproape 60% dintre români ar vota un partid naţionalist, care promovează valori religioase şi susţine familia tradiţională. Sunt datele unui sondaj INSCOP care mai indica faptul ca aproximativ două treimi din cei chestionati nu ar mai susţine o astfel de formaţiune dacă ea ar promova ieşirea României din Uniunea Europeană, apropierea de Rusia sau restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale. L-am intrebat pe directorul INSCOP , Remus Stefureac, daca surprinde acest procent sau nu…
Si….ultimul meci gazduit de Arena Nationala de la Campionatul european de fotbal, partida Franta- Elvetia, din optimile de finala. Vor fi in tribune inclusiv presedintele UEFA si Roxana Maracineanu, ministru delegat al sporturilor din Franta.
Toate edițiile emisiunii 40 de minute: https://www.rfi.ro/tag/40-de-minute