Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Internările și operațiile care nu sunt urgențe, suspendate în spitalele publice. Asociațiile de pacienți cer retragerea ordinului

Autoritățile au decis să suspende, pentru următoarele 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu sunt urgențe." Închiderea spitalelor pentru pacienţii cronici este o lipsă de responsabilitate din partea autorităţilor.", transmite Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, care solicită autorităților să revină asupra deciziei.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, medicul Raed Arafat, a precizat că „prevederile nu se aplică urgențelor, femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă”. Raed Arafat a menţionat că medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivaţia medicală ce impune necesitatea internării pacienţilor.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) cere autorităţilor să revină asupra deciziei de închidere a spitalelor pentru pacienţii cronici, spunând că aceştia vor deveni cât de curând o urgenţă dacă nu au acces la îngrijiri medicale şi monitorizare. Preşedintele COPAC, Radu Gănescu spune că închiderea spitalelor pentru pacienţii cronici este o lipsă de responsabilitate din partea autorităţilor.

Subiectul a fost dezbătut pe larg în ediția de miercuri, 6.10.2021, a emisiunii Sănătatea FM.

 

Emisiuni disponibile : https://www.rfi.ro/tag/sanatatea-fm

 
Sănătatea FM, ediția din 6 octombrie 2021