
Emisiunile RFI RO
Medic: "Nu putem spune că România a atins imunitatea colectivă. Vaccinul dar și îmbolnăvirea nu ne asigură o protecție împotriva transmiterii virusului"
femeie_cu_masca.jpg

"Imunitatea de grup se obține atunci când într-o grupă, într-o populație, există un număr de indivizi suficient de imunizați astfel încât să împiedice răspândirea unei boli infecto-contagioase. Această imunitate poate fi obținută fie pe cale naturală prin îmbolnăvire, fie prin vaccinare. Până în acest în acest moment, imunitatea colectivă obținută astfel încât să putem să eliminăm măcar o anumită boală nu s-a obținut decât prin vaccinare. Ne aducem aminte că în acest moment avem o boală eradicată. Este vorba despre variolă. Poliomielita este eliminată în anumite continente. Încă mai avem cazuri în Pakistan și Afganistan și uneori prin Nigeria. Întorcându-mă la întrebarea dumneavoastră, avem un număr semnificativ de persoane imunizate fie prin boală, fie prin vaccinare, însă, datorită acestor particularități pe care le acest virus, nu putem spune că am atins sau că vom atinge în viitorul foarte apropiat imunitatea colectivă câtă vreme transmiterea este posibilă", spune la RFI, medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, invitatul emisiunii Sănătatea FM.
"Evoluția în timp, în momentul în care atingem o anumită distanță de la dozele administrate sau de la îmbolnăvire, acea imunitate colectivă începe să se diminueze cu cât ne îndepărtăm de la momentul îmbolnăvirii, respectiv de la momentul vaccinării. Atunci apar îmbolnăviri. Sigur că presiunea pe sistemul sanitar nu este la fel de puternică precum ar fi fost dacă persoanele respective ar fi fost nevaccinate. Și numărul de persoane care își pierd viața este redus considerabil, poate chiar cu un caz din 20 posibile. Reducerea este foarte mare. Însă, așa cum am precizat puțin mai devreme și de asta am dubii în ceea ce privește atingere imunității colective, vedem că varianta omicron cel puțin, scapă foarte mult de sub influența sistemului imun și apare un număr destul de important de îmbolnăviri. Vaccinul, dar și îmbolnăvirea cu acest virus, nu ne asigură o protecție împotriva transmiterii sau protecția pe care o asigură este foarte mică. Însă are uriașul avantaj că previne formele severe și decesele."
"Am putea reveni la normalitate în ceea ce privește ridicarea anumitor restricții. Cu asta pot fi de acord. Însă, acest virus va rămâne alături în populație. Vom avea suficiente motive ca în viitorul apropiat să asistăm la o creștere a numărului de cazuri, dar nu va mai fi o creștere a numărului de cazuri la nivel național sau la nivel european sau la nivel global. Vom asista la creșteri pasagere, izolate, acolo unde se vor menține acele pungi de non imunitate, de susceptibilitate, așa cum le spunem noi. Mai este un fenomen pe care nu trebuie să îl ignorăm, anume posibilitatea apariției de noi variante care, după exemplu pe care ni-l dă omicron, poate să evadeze de sub protecția anticorpilor obținuți în urma bolii sau în urma vaccinării. Este posibil să mai asistăm în viitor la o variantă care să aibă, la fel, o răspândire destul de importantă. În același timp, marea necunoscută pe care o avem în acest moment este reprezentată de durata protecției obținute după varianta omicron. Acest lucru este important pentru că este foarte posibil ca după șase, nouă luni sau poate un an de liniște să asistăm la izbucniri de natură epidemică, așa cum se întâmplă cu gripa în fiecare sezon."
Emisiuni disponibile : https://www.rfi.ro/tag/sanatatea-fm