Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Octavian Berceanu la RFI: Industria la negru din zona deșeurilor începe să depășească industria de stupefiante

octavian_berceanu_deseuri_stupefiante.jpg

Octavian Berceanu prezintă sursele de poluare din București
Octavian Berceanu prezintă sursele de poluare din București
Sursa imaginii: 
Facebook/Octavian Berceanu

De ce are Capitala un aer atât de poluat? ”Sursele de poluare în București sunt multiple și oarecum greu de identificat, nu avem nici o rețea care să identifice clar aceste surse”, spune la RFI fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, invitat la emisiunea Planeta Verde.

Octavian Berceanu prezintă cauzele episoadelor de poluare masivă din București: ”Sursele de poluare în București sunt multiple și oarecum greu de identificat. Mai mult decât atât, nu avem nici o rețea care să identifice clar aceste surse. Avem surse din deșertul Olteniei, acea zonă de 100.000 de hectare din sudul Olteniei, care aduce praf și zona Rovinari, zona perimetrală a metropolei, zonă în care se cultivă diferite culturi și din cauza secetei, de exemplu, avem praf în suspensie destul de mult. Avem zona industrială periurbană din jurul Ilfovului și acolo iarăși măsurătoarea rețelei naționale nu ne dă date foarte concludente. Avem zona din periurban și urban, care înseamnă locuințe, case și unde avem o poluare dată de încălzirea domestică cu alți combustibili decât gazul și aici avem plastic, cărbune, lemn, bucăți de mobilă foarte toxice. Avem o poluare dată de șantierele din București, nu avem măsurători nici de această dată. O poluare dată de traficul din București, ne lipsesc măsurătorile de la RAR. Și mai avem diferite surse punctuale care distrug calitatea aerului, cum ar fi incendierile din zona Bucureștiului, diferite evenimente care distrug calitatea aerului, în general”.

Fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu atrage atenția că ”industria la negru din zona deșeurilor înseamnă foarte mulți bani, peste un miliard de euro, ca și cea a lemnului la negru. Industria asta a început să depășească anvergura industriei de stupefiante, de exemplu, este extraordinar de bănoasă, pentru că noi, câteva milioane, producem în fiecare zi deșeuri. De exemplu, în zona Bucureștiului există un singur depozit și acela la marginea legalității, îmi permit să spun, vizavi de depozitarea deșeurilor”.

 

Mai multe în interviul de mai jos. Emisiunea Planeta Verde poate fi urmărită luni, la ora 17.30.

 

Ediții anterioare: https://www.rfi.ro/tag/planeta-verde

 
Emisiunea Planeta Verde din 21 februarie 2022. Invitat: Octavian Berceanu. Tema: poluarea din București