Ciprian Man – Growceanu, un cuib timişorean de business angels

foto_ciprian_man.jpg

Sursa imaginii: 
Mirel Bran

Ca să înţelegi cine eşti, ai nevoie să pricepi din ce eşti făcut şi cum eşti făcut. Dacă fizicienii au dreptate, la bază suntem un nimic care vibrează. Tu, eu, copacul de lângă tine, strada pe care conduci maşina, tot ce există dintr-un capăt al altuia al universului este compus la bază din fotoni. Tot ce există este făcut din lumină, inclusiv noi, oamenii.

Pune-te puţin în locul Sursei şi încearcă să înţelegi cum a generat universul în care trăim. Nu-i spun Dumnezeu pentru că Dumnezeu este unghiul religios din care privim Sursa. Orice religie nu este decât o încercare a omului de a-şi înţelege creatorul. Dar haideţi să lăsăm religiile la o parte şi să ne gândim în termeni foarte simpli cum a generat Sursa întreaga existenţă. Cum poate Sursa atotştiutoare să genereze ceva material în care să se reflecte pe sine ? Este întrebarea fundamentală a filosofiei care astăzi dă bătăi de cap nu numai filosofilor ci şi celor mai strălucite minţi din fizică.

 

 

N-am să răspund aici la această întrebare, o fac pe îndelete într-o carte despre tehnologie, ştiinţă şi spiritualitate pe care am botezat-o « Tehnosofia, înţelepciunea tehnologiei ». Aşa am descoperit că Sursa care generează întreaga existenţă este locul în care se întâlneşte partea văzută şi finită a lumii cu partea ei nevăzută şi infinită.

Uitaţi ce aţi învăţat la şcoală, universul nu este infinit. A fost definit aşa de către oameni care au încercat să îl înţeleagă dar nu l-au înţeles. Universul este finit. Da, are o limită. Dar este în acelaşi timp infinit. Cum ? Crescând la nesfârşit. Universul este finit în fiinţa lui şi, în acelaşi timp, infinit în creşterea lui. Asta este Sursa care se află la originea a tot ce există, această întâlnire miraculoasă între finit şi infinit.

Şi aşa suntem şi noi pentru că purtăm în noi amprenta acestei Surse, aşa cum ni se povesteşte şi în dimensiunea religioasă. Omul este făcut după chipul şi asemănarea creatorului. Ai în tine un suflet care nu este altceva decât suflarea Sursei în carnea ta. Suflet înseamnă la bază pur şi simplu suflare. Din acest motiv, omul este o replică la scară umană a universului mare.

Miliardele de galaxii din univers se regăsesc în miliardele de neuroni şi sinapse din creierul nostru. Ca şi universul mare, omul este locul de întâlnire dintre finit şi infinit. Avem un corp finit dar, pe dinăuntru, în lumea noastră interioară putem creşte, ca şi universul, la infinit. În lumea noastră interioară se află două axe : cunoaşterea şi simţirea, gândul şi emoţia, partea cognitivă şi cea afectivă. Creşti în măsura în care cunoşti şi simţi ceea ce cunoşti.

Ceea ce imaginezi în lumea ta interioară aduci în lumea ta exterioară prin tehnologie. Tehnologia este această oglindire a creşterii tale interioare în lumea ta exterioară. Din acest motiv, tehnologia este ceva viu care ne reconfigurează vieţile. Eşti viu doar în măsura în care creşti pentru că esenţa vieţii este această creştere continuă. V-aţi întrebat vreodată de ce orice afacere care merge este o afacere care creşte ? Dacă nu creşti, mori. La fel se întâmplă şi în business : o afacere care nu creşte, moare.

Iar în România avem din ce în ce mai multe afaceri care cresc şi ne cresc şi pe noi o dată cu ele. Avem o explozie de start-up-uri care sunt însoţite pe drumul creşterii lor de îngerii păzitori ai unui business, ceea ce numesc americanii « business angels ». Am întâlnit recent pe unul dintre ei care este co-fondator al grupului Growceanu de la Timişoara, Ciprian Man.

Vă aduceţi probabil aminte de personajul de poveste Greuceanu, tânărul viteaz din poveştile culese de Petre Ispirescu plecat la capătul lumii ca să ucidă zmeii care furaseră soarele şi luna de pe cer. Avem fiecare câte un Greuceanu în noi care se luptă cu partea noastră de întuneric pentru a o lumina şi a-i da sens. Lumina din care suntem făcuţi se expandează la infinit şi asta se întâmplă cu orice business, rămâne viu atâta timp cât creşte.

Aşa s-a născut proiectul Growceanu al cărui slogan este « de la greu la grow », adică, în româno-engleza, « de la greu la creştere ». L-am invitat astăzi la emisiunea « Noi venim din viitor » pe Ciprian Man pentru a ne spune povestea acestei superbe aventuri româneşti botezată atât de inspirat « Growceanu ». Ciprian Man este co-fondator al proiectului Growceanu. A studiat la universitatea britanică din York, are un master în analiză de politică socială la universitatea belgiană din Leuven şi un doctorat în management la Universitatea de Vest de la Timişoara.

Mai multe despre el şi proiectele lui puteţi afla la adresa : https://www.growceanu.ro

 

Toate edițiile emisiunii Noi venim din viitorhttps://www.rfi.ro/tag/noi-venim-din-viitor