Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Actualitatea de marti, 3 mai 2022

Vladimir Putin

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin se adreseaza deputatilor rusi si atentioneaza ca orice amestec din partea altor ţări în războiul din Ucraina va însemna un răspuns prompt din partea Rusiei, 27 aprilie 2022.
Sursa imaginii: 
Alexander Demyanchuk, Sputnik, Kremlin Pool Photo via AP

Vladimir Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai. Intre timp armata rusa bombardeaza din nou combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol unde mai sunt inca civili adapostiti în timp ce un înalt oficial al Pentagonului afirmă că rușii au fost împinși la 40 de kilometri de Harkov.

 

sumarul emisiunii 40 de minute 

Uniunea Europeană pregătește un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Bruxelles înclină spre interzicerea importurilor de petrol rusesc până la sfârșitul anului. Esentiala este pozitia Germaniei, unul dintre cei mai mari cumpărători de petrol rusesc, care pare să fie dispusă să accepte termenul limită de la sfârșitul lui 2022.

USR sesizează Curtea Constituțională cu privire la numirea lui Bogdan Licu drept judecător la CCR. Magistratul și senatoarea Iulia Scântei au fost votati judecători la instanta constitutionala din partea Camerei Deputaților, respectiv a Senatului. Președintele Klaus Iohannis urmează să facă și el o numire pentru Curtea Constitutionala.

România pierde opt poziții în clasamentul global al Libertății Presei si ajunge de pe locul 48, anul trecut, pe locul 56. Doi ani de criza sanitara dar și lipsa de comunicare și transparență a autorităților, fac presa sa fie și mai vulnerabilă.

Iar Curtea Suprema a Statelor Unite se pregateste sa anuleze dreptul la avort. Daca se va ajunge aici asta inseamna ca fiecare stat american va avea propria politica de a accepta sau nu intreruprile voluntare de sarcina.

 

Toate edițiile emisiunii 40 de minute: https://www.rfi.ro/tag/40-de-minute

 
Emisiunea 40 de minute din data de 3 mai 2022