Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


De la vers și poezie, prin muzică și actorie

zoltan_butuc.jpg

Zoltan Butuc la RFI Romania
Zoltan Butuc s-a născut la 02 iulie 1969, în Brașov. A absolvit Școala Populară de Artă din Brașov, la clasa de teatru a profesorului Ion Jugureanu. În 1995 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București. L-a introdus în lumea teatrului actorul brașovean Nicolae Manolache, a lucrat în uzina Steagu Roșu din Brașov unde l-a descoperit profesorul și poetul Adrian Munteanu, la clubul cultural al uzinei.
Sursa imaginii: 
Valentin Panduru

Actor premiat încă de la debut, a trecut prin teatru, film, serial, teatru radiofonic, Zoltan Butuc își pune acum toată experiența și talentul în muzică, versuri și poezie. Un artist complet, implicat în diferite proiecte culturale, mereu în căutarea viitoarei întâlniri cu publicul. 

E cale lunga de la primul pas făcut pe o scenă de cămin cultural prin anii '80, până la Teatrul Odeon și "Ora lynxului", spectacol în care i-a fost recunoscut talentul, fiind premiat cu un premiu UNITER pentru debut. A urmat multe spectacole, și prima întălnire cu marele ecran, filmul "Prea tărziu" (1996), film regizat de Lucian Pintilie. Realizări multe găsim si aici. "O perioadă frumoasă", anii '90, după cum recunoaște Zoltan Butuc, chiar în interviul acordat RFI360.

În 2012 lansa un prim album de muzică și versuri, "Frunză verde de albastru", un disc dedicat "celor care iubesc limba poezească", un album cu multe compoziții gândite pe versuri de Nichita Stănescu. De altfel, întâlnirea din emisiunea RFI360 a venit cu ocazia unei noi colaborări pe care artistul Zoltan Butuc a avut-o cu prietenul Victor Panfilov, cel in studioul caruia a inregistrat si primul album, cu care acum a gândit o piesă pe versuri de Ion Pribeagu, "Odă prostiei".

Despre viitoare concerte, apariții, poezii sau piese, mai multe găsiți aici https://www.facebook.com/zoltanbutucsunt