2011: Un an fierbinte

Anul 2011 a fost unul al violenţelor, al protestelor şi al indignărilor. A început cu Primăvara Arabă, a continuat cu Occupy Wall Street şi mai multe capitale europene. Întreaga lume are motive să fie indignată şi se manifestă ca atare. Numai în România, oboseala societăţii civile pare a fi acută. Ce ne lipseşte în cultura protestului faţă de alte ţări ale lumii? Laurenţiu Colintineanu a încercat să afle de la jurnaliştii Andrei Manolescu, Ciprian Rus şi Vlad Mixich.

Şi cu pretenţia de a fi o manifestare a adevăratei democraţii. Doar că nu este aşa. Refuzul categoric de a interacţiona cu instituţii publice face din aceste mişcări doar o expresie a libertăţii de exprimare şi nimic mai mult. Din păcate, democraţia este mult mai plictisitoare. Ea necesită instituţii, partide, reguli, legi şi o sumedenie de alte activităţi cronofage, nici pe departe atât de distractive precum instalarea unui cort într-un parc.

Cu toate acestea, faptul că mişcarea nu poate produce propuneri concrete este o realitate corectă. Prin definiţie, problemele atacate de protestatari depăşesc sfera liderilor locali şi naţionali. Aşadar, criza este, de fapt, una mult mai adâncă şi fără soluţie evidentă: globalizarea ameninţă să submineze democraţiile occidentale.

Democraţia funcţionează numai într-un cadru naţional. O comunitate globală-şi una care cere schimbări profunde-nu poate funcţiona după aceleaşi reguli. Manifestanţii din întreaga lume aclamă necesitatea unui proces. Dar acel proces există deja. El se cheamă sistemul politic naţional. Şi dacă nu au grijă, atunci îl vor slăbi şi mai mult.