
Emisiunile RFI RO
Actualitatea de luni, 9 februarie 2015
iohannis_in_parlament.jpg

sumarul emisiunii 40 de minute
Guvernul nu a ajuns la un acord cu Fondul Monetar şi Comisia Europeană în actuala misiune de evaluare. Creditorii internaționali cer creşterea preţului la gaze pentru populaţie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia. De la această oră și șeful statului are programată la Palatul Cotroceni o întâlnire cu delegaţia FMI.
Un alt atac armat s-a produs în Franța. Bărbați cu cagule, înarmați cu puști Kalașnikov, au deschis focul asupra polițiștilor la Marsilia, unde premierul francez Manuel Valls efectuează o vizită.
Scandal bancar uriaș. HSBC Elveţia este acuzată că a protejat conturi de peste 100 miliarde dolari, bani care apartineau unor organizaţii criminale, traficanţi de arme şi diamante. Lista deponenţilor la filiala elvețiană a băncii britanice mai include membrii ai familiilor regale şi miliardari influenţi.
Iar pe fondul disensiunilor dintre europeni și americani privind înarmarea ucrainienilor, Angela Merkel este la Washington. Cancelarul german, președintele francez, cel rus și liderul de la Kiev se întâlnesc din nou miercuri la Minsk în încercarea de a revitaliza planul de pace pentru estul țării.