Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vie ca ”la farmacie”, cu 5 milioane de euro

În ediția de astăzi a emisiunii Rural începem să parcurgem ”Drumul Vinului”, un proiect guvernamental mai vechi și care a cam rămas la stadiul de intenție și afiș de promovare. În schimb s-au mișcat mult mai bine viticultorii, care de câțiva ani refac viile, construiesc crame noi și iau toți banii pe care îi pune la dispoziție Uniunea Europeană pentru astfel de proiecte.

Numai cine nu se pricepe cu adevărat nu a reușit în domeniu, iar dovada o reprezintă creșterea aproape exponențială a exporturilor de vinuri românești, și asta în țări cu tradiție. Secretul, mi-au povestit cei pe la care am trecut, îl reprezintă folosirea soiurilor românești vechi și autentice, mai greu de identificat de cunoscători, dar care produc rapid dependență. Unul dintre cei care au cu ce se lăuda deja, deși e în domeniu de numai 7 – 8 ani, este Constantin Gârboiu din Vrancea. Zonă bună pentru vinuri și celebră dacă sunt respectate toate etapele. Constantin Gârboiu nu e un fermier cu tradiție. A făcut tot felul de afaceri, iar acum câțiva ani a început să cumpere vie. Zona în care a găsit ce să cumpere e una din cele mai bune din Vrancea, o fostă fermă a I.A.S.-ului Cotești. Între timp a făcut mai multe dosare pentru fonduri europene, astfel că la ora actuală a cheltuit deja 2,5 milioane de euro și mai are în derulare proiecte de tot atât.

În ultimele mele drumuri, am trecut și pe la câțiva mici fermieri din județul Galați. Pe unii i-am găsit în solarii, pe alții în saivanele de oi. Fiecare dintre ei cu multe probleme și cu prea puțin ajutor, se plâng ei. dar despre acest subiect, în emisiunile viitoare. Deocamdată să le spunem că există noi condiții pentru a primi banii europeni, cei care au știut să facă cereri și au avut și curaj să se înhame la astfel de proiecte.

Astfel, fermierii care nu respectă așa numitele norme privind eco-condiționalitatea vor fi excluși de la plățile directe din fonduri europene și bugetare, arată un proiect de ordin al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Normele de eco-condiționalitate cuprind standarde privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor și cerințe legale în materie de gestionare. O noutate față de anii precedenți o reprezintă cerințele privind bunăstarea animalelor, însă acestea se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Pentru anul acesta și cel viitor, normele privind eco-condiționalitatea cuprind și obligația păstrării de către fermieri a raportului dintre suprafața terenurilor utilizate ca pajiști permanente și suprafața agricolă totală, respectiv a suprafețelor declarate de agricultori în 2007.

O altă modificare, dar importantă, este aceea că fermierii nu mai au nevoie de PFA pentru obținerea subvențiilor. Reprezentanții fermierilor au ajuns la un compromis cu Ministerul Agriculturii în ceea ce priveşte definirea termenului de ”fermier activ” în proiectul ordonanţei de guvern care reglementează plăţile directe. Compromisul a intervenit după ce crescătorii de ovine şi bovine au anunțat că nu vor cu niciun chip să devină persoane fizice autorizate sau să-şi înfiinţeze întreprinderi individuale. Negocierile cu oficiali din Ministerul Agriculturii au dus la o  soluţie de mijloc. Acum, formularea în proiectul de ordonanţă arată că fermierul se poate înregistra. Cei care nu doresc asta,  vor face dovada plăţii impozitului şi vor încasa subvenţiile. Proiectul ordonanţei privind plăţile directe va fi supus dezbaterii publice.

 
Ascultă emisiunea Rural din 16 martie 2015