
Emisiunile RFI RO
Actualitatea de vineri, 24 ianuarie 2014
cernauti.jpg

sumarul emisiunii 40 de minute
Conferinţa Geneva II e la un pas de eşec. Delegaţia regimului sirian ameninţă că se retrage de la discuţii. Opoziţia siriană este neserioasă şi nu este pregătită pentru negocieri de pace, spune şeful diplomaţiei de la Damasc, prezent la conferinţa din Elveţia.
Ca în fiecare an de 24 ianuarie oficialii de la Bucureşti merg la Iaşi. 155 de ani de la Unirea Principatelor, oamenii ieşiţi în stradă au arătat că nu mai sunt interesaţi de paginile de istorie. La Iaşi s-a strigat împotriva întregii clase politice, s-a amintit de protestele faţă de exploatarea de la Roşia Montană şi gazele de şist. Şi ca în fiecare an, după momentele oficiale, primăria este generoasă şi a pregătit 10.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert.
Iar codul portocaliu de ninsori pentru 10 județe și București, care a intrat în vigoare de la această oră s-ar putea transforma în cod roşu, anunţă ANM. Ministerul Transporturilor avertizează că unele drumuri ar putea fi închise, în funcţie de intensitatea și durata ninsorilor.