Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce (mai) face statul în agricultura românească?

În România încă mai există suprafețe agricole semnificative care pot fi închiriate de la stat, mai bine zis concesionate. E destul să ai o firmă cu profil agricol și sumele necesare pentru investiții, pentru lucrări.

Sutele de mii de hectare pe care le mai deține statul român aduc, teoretic, sume importante la buget. De multe ori e vorba de terenuri excelente pentru agricultură, fie că e Insula Mare a Brăilei, fie ce a mai rămas neretrocedat în materie de pășuni și fânețe.

Numai că cele mai bune terenuri ale României produc de multe ori....datorii, pentru că aceia care le-au concesionat nu plătesc redevențele la timp. Unii chiar aleg calea insolvenței, caz în care statul de cele mai multe ori nu recuperează nimic.

În plus, o recentă modificare a Codului de Procedură Civilă face și mai dificilă recuperarea datoriilor, statul fiind obligat să lungească procedurile prin apelarea la executori judecătorești.

Iar legea care ar permite oricărui cetățean al Uniunii Europene să cumpere terenuri în România nu are încă norme de aplicare, o întârziere în plus la multe altele.  

Acestea sunt subiectele emisiunii ”Rural”, la care participă Ilie Dumitru Haralambie Mitea, președintele Agenției Domeniilor Statului, și de la Bruxelles, corespondentul RFI Mihaela Gherghișan.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Rural pe FACEBOOK!

 
Ascultați emisiunea ”Rural” despre piața terenurilor