Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ramona Mănescu a devenit oficial noul ministru al Transporturilor

ramona-manescu.jpg

Ramona Mănescu

Fostul europarlamentar liberal Ramona Mănescu este noul ministru al Transporturilor. Privatizarea CFR Marfă, o mai bună rată de absorbţie a fondurilor europene, reluarea lucrărilor la autostrada Nadlac-Arad şi proiectul  metroului din Drumul Taberei. Sunt priorităţile mandatului în viziunea preşedintelui Traian Băsescu. Discutăm pe larg în 40 de minute. 

Va răsuna glasul armelor în Siria? Cancelariile occidentale au păreri împărţite în timp ce principalul aliat al regimului Assad, Rusia, consideră că o posibilă intervenţie americană va avea consecinţe "extrem de grave". Între timp, experţii ONU care urmau să înceapă o anchetă asupra presupusului atac cu armă chimică comis săptămână trecută lângă Damasc, îşi suspendă misiunea după ce ar fi fost ţinta unor lunetişti.

România şi Republica Moldova lansează mâine cel mai important proiect bilateral din ultimii 20 de ani, lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni, prin care vor fi livrate gaze ţării vecine. Proiectul, aflat pe agenda diplomatică a celor două ţări încă din 2009, are o valoare de 27 milioane de euro şi va fi finanţat din fonduri europene şi guvernamentale.

Totul sau nimic mâine seară pentru Steaua care joacă un meci decisiv pentru calificarea în grupele ligii campionilor. Ros-albastrii întâlnesc în deplasare pe Legia Varşovia, după ce în tur partida s-a încheiat cu unu-unu. 

Emisiunea 40 de minute din 26 august 2013