Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Actualitatea de marți, 23 septembrie 2014

Evaluăm dacă sunt indicii privind săvârșirea unei fapte penale. Dacă sunt, ne sesizăm. Este declarația procurorului general Tiberiu Nițu referitoare la cazul Robert Turcescu, după ce jurnalistul a dezvăluit că a fost ofițer sub acoperire.

sumarul emisiunii 40 de minute

Pozițiile Statului Islamic din Siria au fost bombardate în premieră, de americani și aliații lor arabi.  Vizată a fost în special provincial Raqa,  unde se află centrul de putere al organizaţiei. Între timp, ministrul francez de Externe declară că  Parisul nu va ceda  în faţa "ameninţărilor teroriste", după ce o organizaţie afiliată Statului Islamic a avertizat că va ucide un ostatic francez răpit duminică în Algeria.

Aflată în recesiune tehnică, România riscă să reintre într-o perioadă de criză economică în lipsa predictibilității fiscale. O spune preşedintele Traian Băsescu, care dă  ca exemplu introducerea unor taxe ce ”au bulversat mediul de afaceri”. În opinia șefului statului, anul 2015 va fi unul decisiv în privința relansării economice.

Iar Franța încearcă să convingă Germania că face eforturi ca să-ṣi reformeze economia. Chiar dacă rezultatele se lasă aṣteptate. Premierul Manuel Valls se află la Berlin de unde speră să obṭină un sprijin pentru ca Franța să-și amâne  din nou ṭinta de reducere a deficitului.

 
Emisiune realizată de Anca Năstase